Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum au angajat 14 SPITALE un "DOCTOR" care nu ştia nici măcar tehnicile esenţiale de resuscitare. Îşi PĂLMUIA PACIENŢII să vadă dacă sunt în viaţă

Publicat in Gandul, vineri 1 aprilie 2011 ·

Dr. Lucius Okere s-a născut în Nigeria şi a terminat medicina în Bologna (Italia), scrie Daily Mail. El şi familia lui s-au stabilit în Londra, unde doctorul şi-a încercat norocul la nu mai puţin de 14 spitale.

Printre "competenţele" doctorului cu diplomă de chirurg: nu vorbea aproape deloc engleză, nu se spăla pe mâini şi credea că termenul "crash call" (termenul din jargonul medical pentru "stop cardiac") înseamnă "accident de maşină". În plus, nu ştia nici măcar să acorde primul ajutor: în loc să facă respiraţie gură la gură, el îşi pălmuia pacienţii ca să verifice dacă aceştia sunt în viaţă.

În ianuarie, doctorul a fost în sfârşit concediat de Consiliul Medicilor din Marea Britanie, după ce ultimul spital în care a lucrat a atras atenţia asupra problemelor sale. În timpul şedinţei care a decis suspendarea sa, Lucius Okere a fost descris drept "un doctor periculos şi înfricoşător", "coşmarul tuturor" sau "un dezastru iminent".

Cum a fost însă posibil ca doctorul "dezastru" să se plimbe din spital în spital şi abia a paisprezecea instituţie să sesizeze lipsa lui de competenţe? Răspunsul stă în legislaţia europeană.

Bruxelles-ul interzice spitalelor din Marea Britanie să testeze competenţele doctorilor şcoliţi în spaţiul UE (cum este şi cazul lui Okere care, chiar dacă este nigerian, a făcut facultatea de medicină în Italia), pentru că acest lucru ar împiedica "libera circulaţie a muncii".

Toţi ceilalţi doctori care vin să muncească în Regat - inclusiv cei care au învăţat meserie în Australia, Canada, SUA - trebuie să dovedească faptul că au cunoştinţe în domeniu şi ştiu să vorbească limba engleză.

Această "gaură" din legislaţia UE a ieşit prima dată la iveală în 2008, când un britanic de 70 de ani a murit după ce a primit de 10 ori doza recomandată de morfină. Aceasta i-a fost administrată de un stagiar incompetent din Germania, c

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Șoșoacă îi cere lui Călin Georgescu postul de prim-ministru în schimbul susținerii pentru turul II

HotNews acum 3 ore
Preşedintele Partidului S.O.S. România, eurodeputatul Diana Şoşoacă, a declarat, luni, în cadrul unei întâlniri electorale la Focşani, că îl va susţine pe candidatul independent Călin Georgescu în al doilea tur de scrutin pentru prezidenţiale dacă a

Meciul UTA-Universitatea Craiova: Mircea Rednic - E o seară tristă, nu meritam să pierdem!

News.ro acum 2 ore
Mircea Rednic, antrenorul echipei UTA Arad, crede că formaţia pe care o conduce nu merita să piardă meciul cu Universitatea cRaiova, scor 1-2. ”E o seară tristă, nu meritam să pierdem la felul cum am jucat. Să ai 17 şuturi spre poartă, şapte pe poar

David Popovici: Aş avea un îndemn pentru lume, şi mai ales pentru tineri. În turul al doilea să votăm inteligent, să votăm pentru a ne apăra democraţia şi viitorul

News.ro acum 2 ore
Campionul olimpic la nataţie David Popovici a îndemnat, luni seară, lumea, dar mai ales tinerii, ca în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale să voteze inteligent, să voteze pentru apărarea democraţiei şi a viitorului. ”Eu am votat, este foarte

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Călin Georgescu obţine peste 43% din voturile din străinătate

News.ro acum 14 ore
Independentul Călin Georgescu a obţinut 345.908 de voturi (43.36%) dintre cele exprimate în străinătate, clasându-se la distanţă pe primul loc în primul tur al alegerilor prezidenţiale, după numărarea voturilor din 99.89% din secţiile de vot din afa

Un bărbat care a ameninţat că va sparge cu barosul statuile din Timişoara pentru că nu sunt româneşti, amendat de Poliţie / El a sunat la 112 să anunţe că a fost dat afară din instituţia unde a făcut ameninţările

News.ro acum 5 ore
Un bărbat de 47 de ani a intrat în sediul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Timiş şi a ameninţat că va sparge cu barosul toate statuile din Timişoara pe motiv că nu sunt româneşti. El a fost dat afară din instituţie, dar a sunat la Poliţie şi a ceru

RAR Staţiile ITP autorizate pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală

Ziua Constanta acum 11 ore
Staţiile de inspecţie tehnice autorizate, care au solicitări din partea clienţilor, pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală, iar la reluarea funcţionării aplicaţiei informatice respectivele verificări vor fi înregistrate în aplicaţi

Poli Iași a remizat cu FC Botoșani, iar Emil Săndoi a declarat: „Nu știu cum”

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Emil Săndoi, antrenorul de la Poli Iași, a declarat la finalul că echipa sa trebuia să câștige partida.

Preşedintele Comitetului militar al NATO le cere liderilor de afaceri să se pregătească pentru un „scenariu de război”

News.ro acum 46 minute
Un oficial militar de rang înalt al NATO a îndemnat luni companiile să fie pregătite pentru un scenariu de război şi să îşi ajusteze liniile de producţie şi distribuţie în consecinţă, pentru a fi mai puţin vulnerabile la şantajul unor ţări precum Ru

UPDATE - O bucată din tavanul unei săli de clasă a căzut peste doi elevi, în timpul cursurilor, la Târgu Mureş/ Cei doi copii, un băiat şi o fată, răniţi, el fiind transportat la spital/ Clasa, evacuată/ Poliţia face cercetări

News.ro acum 11 ore
O bucată din tavanul unei săli de clasă de la o şcoală din Târgu Mureş a căzut, luni, peste doi elevi, în timpul cursurilor. Cei doi copii, un băiat şi o fată, în vârstă de aproximativ 13 ani, au fost răniţi, fiind evaluaţi de cadrele medicale. Ulte

Licitații - 26 noiembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 4 ore
S. CARFIL S.A., cu sediul în Braşov, organizează în data de 03.12.2024, ora 12.00, licitaţie deschisa cu strigare, după regula licitaţiei competitive, la un preţ în urcare pentru vanzarea Grupului de active „Secţia CARBURATOR”. Detalii www.carfil.ro

Vremea

București
acum

mar.

1°/8°
mie.

3°/6°
joi

4°/10°
vin.

5°/11°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/5°
mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

3°/9°
Constanta
acum

-4°
mar.

-4°/7°
mie.

5°/9°
joi

5°/9°
vin.

8°/11°
Cluj-Napoca
acum

mar.

1°/7°
mie.

4°/7°
joi

4°/8°
vin.

5°/6°
Timisoara
acum

mar.

3°/9°
mie.

3°/8°
joi

6°/10°
vin.

3°/8°