Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Campania educaţională „Igienă acasă şi la şcoală" premiază şcolile câştigătoare

Publicat in Ziua Constanta, vineri 1 aprilie 2011 ·

Domestos, marcă internaţională a companiei Unilever, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS), premiază cele mai bune rezultate obţinute de şcolile participante în etapa naţională a proiectului „Igiena acasă şi la şcoala". Astfel: Premiul pentru cel mai bun scenariu ajunge la Şcoala Nicolae Simache din Ploieşti, care câştigă -pentru copiii participanţi şi profesorii coordonatori- o săptămână la Atelierul de Creaţie Arted, din Durău. Pe durata programului de dezvoltare creativă, copiii vor lucra sub îndrumarea unui coordonator teatral pe scenariul creat chiar de ei, urmând ca la final să pună în scenă piesa propusă, cu decoruri şi costume lucrate manual în cadrul atelierelor. Premiul întâi pentru cea mai bună campanie de igienă ajunge la Şcoala Octavian Goga din Satu Mare. Premiul oferit şcolii constă într-o imprimantă multifuncţională HP, iar locul doi revine Şcolii nr. 25 din Braşov, copiii participanţi câştigând pentru şcoală un Notebook Toshiba. În campania educaţională „Igienă acasă şi la şcoală", desfăşurată în 15 judeţe din ţară, au fost implicate 330 de şcoli şi 200 de grădiniţe, însumând peste 33.000 de copii şi peste 20.000 de părinţi. Punctajele obţinute de şcolile participante au fost foarte strânse, materialele fiind extrem de bine realizate dând dovadă de multă dedicaţie, creativitate şi implicare din partea copiilor, profesorilor şi părinţilor. Pe lângă punctajele oferite de Unilever şi de reprezentanţii MECTS pentru fiecare criteriu de jurizare, campaniile şi scenariile dezvoltate de copii au beneficiat şi de votul publicului. În doar o săptămână, campania "Igiena acasă şi la şcoală" a obţinut peste 250.000 de voturi din toată ţara, iar platforma online a campaniei www.zeromicrobi.ro a fost accesată de mai bine de 130.000 de ori. Iniţiativei de a promova campania s-au alăturat reprezentanţii presei, bloggeri,

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ultrabogaţii Marii Britanii ameninţă cu plecarea în masă din ţară, înainte de modificările fiscale propuse de guvern

News.ro acum o ora
Monaco, Italia, Elveţia, Dubai. Sunt doar câteva dintre destinaţiile care încearcă să-i ademenească pe super bogaţii Regatului Unit înainte de modificările propuse la regimul fiscal al ţării, relatează CNBC. Aproape două treimi (63%) dintre investit

Staţiile ITP, atelierele TLV şi si serviciul programări al Registrului Auto Român nu vor funcţiona în weekendul 5-6 octombrie 2024, când RAR la realiza lucrări de mentenanţă la platformele pe care le utilizează

News.ro acum 13 ore
Deţinătorii de autovehicule care vor să facă programări pentru inspecţii tehnice periodice (ITP), pentru verificări la tahografe şi limitatoare de viteză (TLV) sau alte tipuri de programări care ţin de activitatea Registrului Auto Român (RAR) nu vor

România primește 1,5 miliarde de euro de la UE pentru pagubele suferite la inundații. Cât s-a alocat celorlalte țări afectate

HotNews acum 12 ore
Preşedintele PNL, Nicolae CIucă, a afirmat, vineri seară, că România va primi 1,5 miliarde de euro din Fondul de coeziune al UE pentru a sprijini refacerea infrastructurii şi a gospodăriilor distruse de inundaţii. Suma face parte din cele 10 miliard

Serghei Lavrov amenință că Rusia este „complet pregătită” pentru un război cu NATO în Arctica

G4Media acum 2 ore
Ministrul de externe al Kremlinului, Serghei Lavrov afirmă că „Arctica nu este teritoriul Alianței Nord-Atlantice” și că Rusia este „complet pregătită” pentru un conflict cu NATO în regiune, potrivit presei de stat ruse, citată de Digi24.ro „Vedem c

Horoscop pentru sâmbătă, 21 septembrie 2024. Schimbări radicale pentru una din zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Sunt posibile cheltuieli importante la finalul acestei saptamani. Se pare ca vei primi o suma de bani consistenta, fie dintr-o colaborare, fie partenerul de viata sau o ruda iti ofera sprijin material nesperat. Pe de alta parte poti afla inf

Un nou cutremur în România. În ce zonă a fost și ce magnitudine a avut

Ziare.com acum 11 ore
Un cutremur cu magnitudinea 2,8, s-a produs, în județul Galați, vineri seară, 20 septembrie, a anunțat Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului. „În ziua de 20 Septembrie 2024 la ora 19:55:15 (ora locală a României) s-a p

Anchetă în Israel după ce soldaţi au fost filmaţi aruncând cadavre de pe acoperiş în Cisiordania - VIDEO

News.ro acum 12 ore
Armata israeliană a deschis o anchetă după ce soldaţii săi au fost filmaţi aruncând cadavrele a trei palestinieni morţi de pe un acoperiş în timpul unui raid în Cisiordania ocupată, relatează BBC. Imaginile incidentului, filmate în oraşul nordic Qab

Serbia reintroduce serviciul militar obligatoriu

News.ro acum 10 ore
Guvernul Serbiei a stabilit, vineri, reintroducerea serviciului militar obligatoriu, la care se renunţase în urmă cu 14 ani, a anunţat preşedintele Aleksandar Vucic, care a apreciat decizia drept un pas important pentru îmbunătăţirea pregătirii de a

Ciobotariu, exploziv după Botoșani - Buzău: „Este inadmisibil ce am făcut, nu e normal”

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Liviu Ciobotariu, antrenorul de la FC Botoșani, a fost extrem de incisiv la flas-interviu, imediat după

Cunoscut model transsexual din Georgia, ucis la doar o zi după ce Parlamentul a adoptat legea anti-LGBTQ. „Semnal de alarmă"

Ziare.com acum 10 ore
Un cunoscut model transsexual din Georgia a fost ucis la doar o zi după ce guvernul a adoptat o lege care va impune limitări radicale ale drepturilor LGBTQ+ în țară, au anunțat autoritățile locale, scrie The Guardian. Motivele crimei nu sunt deocamd

Vremea

București
acum

14°
sâm.

14°/25°
dum.

16°/26°
lun.

17°/27°
mar.

18°/28°
Iasi
acum

10°
sâm.

10°/23°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/28°
Constanta
acum

15°
sâm.

15°/22°
dum.

17°/23°
lun.

19°/23°
mar.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

6°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
Timisoara
acum

sâm.

9°/23°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
mar.

14°/28°