Luni, 4 aprilie 2011, George Cristian Maior, directorul Serviciului Român de Informaţii, şi Sergei Konoplyov, directorul Programului privind Securitatea Mării Negre al Universităţii Harvard (Harvard Black Sea Security Program – BSSP) vor deschide seminarul regional “O abordare sinergetică a cunoaşterii strategice în Regiunea Extinsă a Mării Negre” (A Synergetic Approach to Strategic Knowledge Enablers in the Wider Black Sea Area).
Seminarul, organizat la Bucureşti de Serviciul Român de Informaţii în cooperare cu Universitatea Harvard, în perioada 4-5 aprilie 2011, se desfăşoară sub egida BSSP şi reuneşte demnitari şi militari cu rang înalt din Armenia, Azerbaidjan, Bulgaria, Georgia, Moldova, România, Slovenia, Ucraina, Ungaria, Turcia şi Statele Unite ale Americii.
Pe parcursul seminarului vor fi prezentate perspective asupra securităţii Regiunii Extinse a Mării Negre de către reprezentanţi ai legislativului, Administraţiei Prezidenţiale, instituţiilor din domeniul securităţii naţionale, ai mediului academic, sectorului privat şi organizaţiilor neguvernamentale din România.Programul anual privind Securitatea Mării Negre urmăreşte asigurarea unui cadru academic pentru dezbaterea unor abordări multiple asupra securităţii regionale, cu accent pe Regiunea Extinsă a Mării Negre, subliniind importanţa înţelegerii riscurilor şi ameninţărilor complexe, sinergia eforturilor în prevenirea şi combaterea acestora precum şi relevanţa cunoaşterii strategice în sprijinul procesului de luare a deciziei în domeniul securităţii.
Luni, 4 aprilie 2011, George Cristian Maior, directorul Serviciului Român de Informaţii, şi Sergei Konoplyov, directorul Programului privind Securitatea Mării Negre al Universităţii Harvard (Harvard Black Sea Security Program – BSSP) vor deschide seminarul regional “O abordare sinergetică a cunoaşterii strategice în Regiunea Extinsă a Mări