Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mărirea şi decăderea lui Damien Hirst/ de Daniel Nicolescu

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 1 aprilie 2011 ·

Damien Hirst a scris o nouă pagină în istoria vânzărilor la licitaţie. Asta se întâmpla în 15 şi 16 septembrie 2008, când excentricul personaj, by-passând galeriile, a trimis la Sotheby's, direct din atelier, 218 piese (lucrări în medii diferite). Care au fost digerate pe dată, de către o piaţă care nu dădea semne de regresie. Tot pe 15 septembrie se prăbuşea banca Lehman Brothers. Ciudată coincidenţă, nu?

Colecţia, intitulată "Beautiful Inside My Head Forever" a fost vândută, pe bucăţi, pentru suma totală de 111 milioane de lire sterline. Era prima oară când un artist de o asemenea talie vindea direct publicului, renunţând la serviciile galeriştilor sau dealerilor. O nuanţă interesantă: comisionul de vânzare cutumiar într-o galerie occidentală este, cu mici nuanţe, de 50% din preţul din vânzare. La respectiva şedinţă, Sotheby's a renunţat, probabil de dragul publicităţii sau al cine ştie căror promisiuni din partea artistului, să perceapă obişnuita taxă de licitaţie. Aşa încât suma a intrat direct în buzunarul lui Hirst. Nu integral, pentru că, se pare, în cele două seri londoneze de pomină s-au tras (potrivit "Sunday Times") nişte sfori costisitoare (licitări umflate de partenerii lui Hirst, între altele). Numai "The Golden Calf" ("Viţelul de aur", foto 2), a atins suma de 10,3 milioane de lire sterline. A urmat "The Kingdom" (foto 1, 3), un rechin-tigru suspendat în formaldehidă, vândut cu 9,6 milioane de lire sterline. Printre animale pe cale de dispariţie sigilate în răşini şi alte obiecte-sculpturi, s-au aflat şi multe picturi, reprezentând fluturi încrustaţi cu diamante, în asamblări gigantice ("Doorways to the Kingdom", foto 4) sau imagini de celule canceroase.

Între iulie 2008 şi iunie 2009, Hirst a provocat 29 de vânzări milionare. Intervalul este însă foarte denivelat, profund inegal: dacă în septembrie aveam de a face cu o

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Lasconi, după primul tur: „Nu cred că putem vorbi cu Ciolacu despre o majoritate” / Cu cine va discuta din PNL

HotNews acum 23 minute
Elena Lasconi, lidera USR și candidata formațiunii la președinție, clasată pe locul al doilea în exit-poll-uri după primul tur desfășurat duminică, afirmă că poate avea discuţii cu premierul social-democrat Marcel Ciolacu, dar „nu despre o majoritat

Burduja: Conducerea actuală a PNL a ratat complet obiectivul pe care şi l-a asumat

Mediafax acum 35 minute
„Prima şi cea mai importantă concluzie după această zi grea: conducerea actuală a PNL a ratat complet obiectivul pe care şi l-a asumat. A avut la dispoziţie tot ce şi-a dorit, timp şi resurse. A venit pe fondul unui vot semnificativ pentru primarii

Nicuşor Dan, despre votul de la referendum: Nu cred că partidele politice pot să ignore voinţa a 500.000 de bucureşteni

G4Media acum 30 minute
Votul de la referendumul local trebuie confirmat de Parlament, iar partidele politice nu pot să ignore voinţa a 500.000 de bucureşteni, a declarat, duminică seara, primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, conform Agerpres. „Vreau să le mulţumesc

#Alegeriprezidențiale Nicolae Ciucă - „Avem un exercițiu de democrație care arată că pe scena politică este loc pentru toată lumea”

Ziua Constanta acum 2 ore
Nicolae Ciucă dat prima declarație după rezultatele parțiale. Iată ce declară acesta:: „Vreau să le mulțumesc tuturor românilor care au ieșit la vot, le mulțumesc tuturor celor care m-au votat sau nu m-au votat. Avem un exercițiu de democrație care

Superliga: Petrolul Ploieşti – Dinamo 0-1

News.ro acum o ora
Echipa bucureşteană Dinamo a învins duminică seara, în deplasare, scor 1-0, formaţia Petrolul Ploieşti, în etapa a 17-a din Superligă. Oaspeţii au dominat partida de la Ploieşti, iar în prima repriză Patrik Olsen a şutat bine în minutul 29, însă min

Adio Ciucă? Bolojan pregăteşte debarcarea generalului: "Conducerea PNL trebuie să-şi asume rezultatele"

Mediafax acum o ora
„Aşa cum arată aceste rezultate, candidatul nostru nu este pe podiu. Asta înseamnă că votul pe care l-au dat românii astăzi este sub potenţialul PNL, orice s-ar spune. Pentru fiecare rezultat, în orice sistem democratic, există o răspundere pe care

Mircea Geoană explică votul modest: „Este efectul unui atac extrem de dur împotriva familiei mele”

Gandul acum o ora
Candidatul independent Mircea Geoană a avut prima reacție după publicarea primelor exit-poll-uri, care îl dau pe poziția a șasea în cursa din primul tur al alegerilor prezidențiale, cu aproximativ 5%. El a catalogat rezultatele drept „dezamăgitoare”

UPDATE - Puternic incendiu în curtea unei firme din muncipiul Sibiu unde ard mai multe maşini / De la ce a pornit focul – FOTO

News.ro acum o ora
Pompierii intervin, duminică, pentru stingerea unui incendiu care a cuprins mai multe maşini în curtea unei firme din municipiul Sibiu. UPDATE: ISU Sibiu anunţă că incendiul a fost lichidat. ”În urma înlăturării efectelor negative şi a cercetării fă

Italia a câştigat pentru a doua oară consecutiv Cupa Davis

Mediafax acum o ora
Numărul 1 mondial Jannik Sinner l-a învins pe Tallon Griekspoor cu 7-6(2) 6-2 în al doilea meci de simplu, după ce Matteo Berrettini a câştigat în faţa lui Botic van de Zandschulp cu 6-4 6-2 în prima partidă. Acesta este al treilea titlu al Italiei

AEP A fost atins pragul de 30% prezenţă pentru validarea referendumului organizat în Bucureşti

Ziua Constanta acum 2 ore
Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale. Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor î

Vremea

București
acum

dum.

0°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

-0°/4°
Constanta
acum

dum.

1°/6°
lun.

2°/6°
mar.

3°/6°
mie.

4°/7°
Cluj-Napoca
acum

dum.

-5°/3°
lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
Timisoara
acum

dum.

-1°/6°
lun.

2°/9°
mar.

3°/7°
mie.

3°/8°