Sindicalistul Marius Petcu a schimbat "practica judiciară" din România în materia arestării preventive. Până acum, eram obişnuiţi ca instanţa de fond să aresteze, iar la recurs - după câteva zile - omul să fie pus în libertate. Aşa au ieşit Gigi Becali, Constantin Nicolescu, Sorin Ovidiu Vântu, Costel Căşuneanu, Marius Locic şi alţii. La Petcu - nearestat de judecătorul de la Curtea de apel pentru că este lider sindical, are studii superioare, familie şi copii - lucrurile au stat exact invers, a fost încarcerat de către instanţa de recurs.

Arestarea preventivă este însă o situaţie de excepţie: până i se dovedeşte vinovăţia şi este condamnat definitiv, orice om se bucură de prezumţia de nevinovăţie. Din acest motiv, regula generală este cercetarea şi judecata în stare de libertate.

În România lucrurile se prezintă însă puţin diferit, în sensul că, în unele cazuri, arestarea preventivă - de câteva zile, săptămâni sau luni - este adesea singura pedeapsă aplicată. Este evidentă discrepanţa dintre numărul mare de rechizitorii al procurorilor şi numărul mic de sentinţe definitive - fie de condamnare, fie de achitare - pronunţate de judecători. Trăim în ţara în care procesele importante - cele care au ca protagonişti persoane publice sau în care prejudiciile sunt imense - par a nu se mai termina niciodată. Dosarele respective zac cu anii pe la Curtea Constituţională sau pe la laboratoarele de expertize criminalistice. Nu ştiu dacă inculpaţii în cauză aşteaptă schimbarea puterii - pentru că toţi spun că dosarele lor sunt politice - sau împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale. Ceva aşteaptă însă şi aşteaptă, ani buni, în libertate. Din această cauză, spuneam că, în cele mai multe cazuri, arestarea preventivă pare a fi singura pedeapsă aplicată de Justiţia din România.

Revenind la dosarul penal al sindicalistului Marius Petcu, nu voi comen