Anchetatorii au trecut la interogarea rudelor şi la crearea unui cerc de suspecţi. Deocamdată nu a fost de găsit nici cea de a doua armă a crimei, care ar fi putut fi un levier
Procurorii au finalizat ieri cercetările în vila din cartierul Noua, în care Violeta Teodorescu, un medic de 45 de ani, a fost ucisă cu bestialitate. După strângerea probelor, anchetatorii au trecut la inventarierea obiectelor din casă, pentru a proba pista unui jaf. „La acest moment, s-a finalizat cercetarea la faţa locului. S-au ridicat mai multe fragmente de urme papilare şi fragmente materiale de la faţa locului. S-a făcut inventarierea obiectelor din locuinţă şi nu lipseşte niciun lucru din casa victimei. Membrii familiei erau cei care cunoşteau cel mai bine casa şi au confirmat că nu lipsesc obiecte din locuinţă”, a declarat Monica Munteanu, purtător de cuvânt la Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov.
S-a trecut la următoarea etapă: audierea rudelor şi a
prietenilor
Soţul Violetei, Victor Teodorescu, împreună cu fiica lor, au intrat în fiecare cameră şi au găsit toate lucrurile în ordine, toate la locul lor. Astfel, pista unui jaf pare să fie lăsată la o parte de anchetatori, deşi este foarte posibil ca acesta să fi fost planul iniţial pentru care individul sau indivizii au intrat în vila soţilor Teodorescu. Să le fi zădărnicit femeia planurile jefuitorilor cu preţul propriei vieţi? Nimeni nu poate să spună. Anchetatorii au trecut la interogarea rudelor şi la crearea unui cerc de suspecţi. „S-a stabilit un cerc de suspecţi, un cerc larg, fiind vorba de autori cunoscuţi sau necunoscuţi. S-a trecut la următoarea etapă: audierea membrilor familiei, a persoanelor din anturajul victimei şi a tuturor persoanelor care ar deţine informaţii despre această cauză”, a precizat Monica Munteanu.
Un obiect dur, alungit
Oamenii legii nu au reu