Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Birou ONU, atacat in Afganistan: Cel putin 7 angajati au fost ucisi de manifestanti nemultumiti de incendierea Coranului in SUA/ Surse oficiale:Un cetatean romana fost decapitat

Publicat in HotNews, vineri 1 aprilie 2011 ·

Cel putin 7 angajati straini ai ONU au fost ucisi, vineri, in timpul unui atac asupra unui birou al Natiunilor Unite din Mazar-i-Sharif, in nordul Afganistanului, de manifestanti care protestau fata de incendierea recenta a Coranului in Statele Unite, a anuntat politia, citata de AFP.

Protestatari inarmati au atacat dispozitivul de paza si au patruns in interiorul cladirii organizatiei internationale dupa ce s-a aflat ca un pastor din Florida a dat foc unui exemplar din Coran, relateaza AP.

Potrivit corespondentului AFP la Mazar-I-Sharif, violentele continuau in jurul orei 20.00 in oras, unde se auzeau tiruri de arme usoare si deflagratii. Situatia continua sa fie confuza.

Manifestatia a inceput in jurul orei 13.30, dupa traditionala rugaciune de vineri, iar manifestantii au atacat sediul UNAMA in jurul orei 15.00, potrivit purtatorului de cuvant al politiei. Potrivit corespondentului AFP, la proteste au participat aproximativ 500 de persoane.

Comandantul fortelor nationale de politie, generalul Daud Daud, a precizat ca cinci garzi ale ONU si alti doi functionari internationali au fost ucisi iar altul ranit grav.

Un purtator de cuvant al administratiei provinciei Balkh a explicat ca, initial, protestatarii au fost pasnici, si nu se cunoaste motivul pentru care manifestatia a devenit brusc violenta.

Atentie, imagini violente!

Pastorul integrist american Terry Jones a ars in 21 martie o copie a Coranului, in urma unui "proces" in care cartea sfanta a musulmanilor a fost declarata "vinovata" si "executata". Proiectul sau a starnit in urma cu sase luni un scandal international, atat in lumea musulmana cat si crestina.

In urma condamnarilor din partea a zeci de sefi de stat si a Papei Benedict al XVI-lea, dar si a Organizatiei Conferintei Islamice, care a calificat acest proiect

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 6 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 6 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 12 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 6 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 6 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 6 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 13 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 6 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

VIDEO Radu Miruță a descoperit, „cu mare stupoare”, că Ministerul Economiei deține o clădire cu 54 de birouri și mai multe firme, dar nu a încasat niciun leu chirie de 18 ani

HotNews acum 9 ore
Ministrul Economiei, Radu Miruță, a anunțat luni că o clădire de birouri aflată în administrarea ministerului, situată în București, a fost ocupată timp de aproape două decenii fără ca statul să încaseze vreo chirie, deși spațiile erau închiriate și

Vremea

București
acum

22°
mar.

22°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

19°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

22°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°