Preşedintele Traian Băsescu a semnat ieri decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Codului Muncii.
Noul Cod al Muncii a intrat în vigoare după o perioadă zbuciumată în parlament. Guvernul şi-a asumat răspunderea în parlament, opoziţia a sărit cu moţiunea de cenzură, dar ea a fost respinsă de parlament, fiind votată doar de 212 parlamentari, în condiţiile în care ar fi avut nevoie de 236 de voturi pentru a fi adoptată.
Conform Constituţiei, respingerea moţiunii de cenzură atrage adoptarea proiectului de lege privind modificarea Codului Muncii, pentru care guvernul şi-a angajat răspunderea în parlament.
Salariatul concediat, reangajat cu prioritate
În noul Cod al Muncii a fost introdusă prevederea potrivit căreia în termen de 45 de zile calendaristice de la data concedierii colective salariatul concediat are dreptul de a fi reangajat cu prioritate pe postul reînfiinţat în aceeaşi activitate, fără examen, concurs sau perioadă de probă.
Salariaţii vor avea la dispoziţie un termen de maximum cinci zile calendaristice de la data comunicării angajatorului pentru a-şi manifesta în scris consimţământul cu privire la locul de muncă oferit, termenul iniţial fiind de zece zile.
În situaţia în care salariaţii care au dreptul de a fi reangajaţi nu îşi manifestă în scris consimţământul sau refuză locul de muncă oferit, angajatorul poate efectua noi încadrări pe locurile de muncă rămase vacante.
Debutul în profesie
Noul Cod al Muncii introduce şi perioada de stagiu, pentru absolvenţii instituţiilor de învăţământ superior, aceasta constând în primele şase luni după debutul în profesie. Fac excepţie acele profesii în care stagiatura este reglementată prin legi speciale. La sfârşitul perioadei de stagiu, angajatorul eliberează obligatoriu adeverinţa care este vizată de Inspectoratul Terito