"Cum ştii că globalizarea a întors lumea cu susul în jos? Când în Scoţia cea mai populară băutură este votca, iar ruşii au început să prefere whisky-ul", spune Ian Logan, brand ambasador al Glenlivet, un brand de whiskey scoţian cu istorie.
Ian Logan are 15 ani de experienţă în cadrul grupului Pernod Ricard şi a călătorit în peste 39 de ţări din toată lumea. În avion nu uită niciodată să-şi ia cu el laptopul, cărţi din biblioteca personală şi telefonul, pentru că este important pentru el să poată comunica cu familia de oriunde s-ar afla în lume. În rest bagajul său e flexibil, dar ar mai putea conţine, "dacă ar fi după mine, multă ciocolată şi cele trei sticle de Glenlivet de 12, 16 şi 18 ani", glumeşte Logan.
De-a lungul celor 15 ani de reprezentare Glenlivet, brand ambasadorul îşi aminteşte îndeosebi două experienţe inedite. "Una dintre cele mai emoţionante discursuri pe care a trebuit să le ţin vreodată a fost când am prezentat Glenlivet în biblioteca veche de la Yale. Doar gândindu-mă câţi oameni mari au fost pe acea scenă mi-a venit greu să vorbesc, ceea ce nu mi se întâmplă niciodată", povesteşte acesta. Cea mai aventuroasă călătorie pe care a avut-o în interes de serviciu a fost în Africa de Sud, când a vizitat un colecţionar de whisky care avea şi un parc safari. "A ţinut să ne conducă prin parcul sălbatic unde animalele mergeau libere. Atunci am hrănit prima oară în viaţă o antilopă şi am fost sfătuit ca după ce termin să-i dau de mâncare, să nu mă întorc brusc, pentru că s-ar putea să mă lovească. Dintre toate ţările vizitate, Africa de Sud m-a impresionat cel mai mult", spune brand ambasadorul.
Pentru acesta, călătoriile fac parte din fişa postului, la fel şi degustările de whisky. Ian Logan spune că whisky-ul a devenit printre cele mai exclusiviste băuturi, alături de şampanie, fiind, prin urmare, bine primit pe piaţa rusă ce ab