Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Ţeapă" cu locuri de muncă în Cehia şi Germania

Publicat in Adevarul, vineri 1 aprilie 2011 ·

Mai mulţi sălăjeni au reclamat în ultima săptămâna la Poliţie şi la Protecţia Consumatorului că au fost înşelaţi de două firme de intermediere a contractelor de muncă în străinătate. Sălăjenii au reclamat că li s-a spus că vor câştiga între 700-900 de euro, dar la destinaţie au fost alte sume. În plus, ei au fost puşi să dea teste la matematică, despre care nu li s-a spus nimic în România.

Cinci sălăjeni au depus ieri la Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Sălaj reclamaţii prin care sesizează faptul că au fost înşelaţi de două firme din Sălaj care se ocupă cu medierea unor contracte de muncă. Potrivit comisarului şef, Claudiu Silaghi, trei dintre reclamaţii vizează o firmă din judeţ care recruta muncitori necalificaţi pentru o linie de asamblare dintr-o fabrică de electronice din Cehia.

Bani şi teste la matematică

Reclamanţii aflaseră de această ofertă, prin care li se promitea un salariu de 700 – 900 de euro şi cazare şi transport asigurate, de pe internet, însă au avut surpriza neplăcută să constate că la faţa locului lucrurile nu stau tocmai ca în anunţ. „Cele trei persoane au reclamat, pe de-o parte, faptul că li s-au cerut bani pentru drum, 100 de euro, plus o altă sumă de 35 de euro cu destinaţie neprecizată, fără măcar a li se elibera un act doveditor al plăţii – o chitanţă sau o factură“, susţine şeful CJPC Sălaj. „După un drum de 28 de ore cu autocarul până în Cehia, au fost puşi să dea un test de matematică, despre care nu fuseseră anunţaţi şi pentru care nu au beneficiat de translator”, explică Silaghi. Cei care nu au promovat testul respectiv au fost trimişi acasă, pierzând şi banii daţi pentru drum, precum şi taxa plătită pentru medierea contractului de muncă, de 420 de lei.

Înşelaţi la bani şi la numărul de ore lucrate

Tot ieri, alte două persoane au reclamat că prin intermediul u

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 8 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 7 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 7 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 9 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 11 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 10 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Un șofer a blocat autostrada A1 cu un camion, pe sensul Pitești – București. Ce a urmat apoi

Cancan acum 8 ore
Scene neobișnuite duminică după-amiază pe Autostrada A1, pe sensul Pitești – București, unde traficul a fost complet blocat în urma unui protest neașteptat. Un șofer de camion a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul carosabilului, s-a urcat pe ca

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 8 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 7 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 5 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Vremea

București
acum

20°
lun.

20°/38°
mar.

24°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

19°
lun.

19°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

16°
lun.

16°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

17°
lun.

17°/41°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°