Iustin Moţa a ajuns aseară în arestul Poliţiei Gorj pentru comiterea infracţiunilor de abuz în serviciu şi înşelăciune. Alte trei persoane au fost reţinute pentru complicitate la înşelăciune.
Directorul Bazei de Aprovizionare din cadrul Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia este acuzat că, împreună cu cele trei persoane, a creat un prejudiciu de 1.035.522 de lei.
„Aseară, ofiţerii Serviciului de Investigare a Fraudelor, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj şi cu sprijinul de specialitate al Direcţiei Judeţene de Informaţii Gorj şi al Inspectoratului de Poliţie Caraş Severin, au procedat la identificarea a trei administratori de societăţi comerciale, două din judeţul Caraş-Severin şi una din judeţul Gorj, care în perioada august-septembrie 2010, cu complicitatea unui director al unei societăţi comerciale din municipiul Târgu-Jiu, au creat un circuit financiar fraudulos, facilitând achiziţionarea cantităţii de 198,311 tone motorină, de către o societate comercială din Moldova Nouă, cantitate ce ulterior a fost comercializată de societatea comercială din municipiul Târgu-Jiu, valoarea prejudiciului fiind de aproximativ 1.035.522 lei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune, abuz în serviciu contra intereselor publice şi complicitate la înşelăciune”, a declarat Bogdan Scafeş, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Gorj.
Cei patru vor fi prezentaţi astăzi Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj cu propunere de arestare preventivă.