* investiţia se cifrează la peste 7 milioane de euro şi a fost realizată în 6 luni * astăzi după-amiază este programată lansarea oficială pentru public, invitaţi fiind trupele Voltaj şi Fly Project, iar MC (master of ceremony) Vali Bărbulescu *
În cursul acestei zile, European Retail Park Brăila a inaugurat noua zonă de food & entertainment din cadrul centrului comercial Promenada Mall Brăila, o investiţie cifrată la 7,2 milioane de euro. În fapt, este vorba despre extinderea complexului comercial PM Brăila, gândită sub forma unui proiect ambiţios cu target pe măsură: cea mai bună ofertă de retail şi divertisment din sud-estul ţării pentru cei circa 1 milion de locuitori din regiune (sunt incluse judeţele Brăila, Galaţi, Ialomiţa, Buzău, Vrancea şi Tulcea). "Extinderea complexului comercial este o etapă dintr-un program vast de dezvoltare derulat de New Europe Property Investments, fondul de investiţii care deţine parcul comercial European Retail Park Brăila, din care face parte şi centrul comercial Promenada Mall", au dat asigurări reprezentanţii mall-ului.
Investiţia s-a concretizat într-o galerie comercială nouă şi o zonă dedicată de food & entertainment, printre noutăţile aduse numărându-se 10 restaurante, incluzând bucătării de origine italiană, românească, turcească, iar într-un viitor scurt chinezescă şi libaneză, produse de patiserie, cofetărie sau gelaterie, precum şi un restaurant KFC - prima unitate de acest gen deschisă de operatorul american la Brăila. De asemenea, la capitolul opţiuni de divertisment, investiţia include un patinoar interior permanent, zece săli de cinema dotate cu tehnologie 3D de ultimă generaţie, un spaţiu de joacă pentru copii, săli de bowling şi billiard, centre de sănătate şi frumuseţe.
5 lei/oră intrarea pe patinoar
Patinoarul, de exemplu, are o suprafaţă de 450 mp şi beneficiază de o poziţionare privileg