Ne-am obișnuit cu refrenul: „Am să plec din ţara asta nenorocită, m-am săturat!" Eu am auzit-o într-o zi de cel puţin 3 ori. La spital, unde îmi vizitam o rudă, niște medici se confesau pe culoar, exasperaţi - păreau convinși că în altă parte le-ar merge mult mai bine.
Într-un maxi-taxi, șoferul dialoga cu un amic transportator care îi spunea că tocmai și-a perfectat pașapoarte românești pentru familia sa și că speră în curând să-și ia tălpășiţa. La poștă, două doamne elegant îmbrăcate își povesteau una alteia experienţa terifiantă a unor cunoștinţe plecate ilegal în Occident: le compătimeau, dar le și invidiau că avuseseră curajul să „taie poala", cum se zice.
Printre tineri „dispoziţiile nomade" sunt cele mai răspândite: vor să fugă pe capete din Moldova, pentru că nu întrezăresc aici niciun fel de perspective. Familia, părinţii? „Da, îi iubim, dar avem și noi o viaţă de trăit. Ce să facem în Moldova? E ca și cum te-ar închide într-o pivniţă!"
Junii basarabeni refuză să încremenească în basorelieful unor generaţii sacrificate, să completeze cu încă o verigă lungul șir al rataţilor istoriei, nu găsesc deloc o sursă de voluptate în victimizarea pe care și-o cultivă, psihanalizabil, concetăţenii lor mai vârstnici.
Să pleci la timp, cât mai ai energie și disponibilitate de a te integra într-un mediu străin, să-ţi valorifici la maximum potenţialul, pentru că dacă rămâi în Basarabia te irosești și vei înţelege, prea târziu, că ai făcut o greșeală fatală, cedând sub presiunea sentimentelor de clan sau a unui patriotism anacronic și gratuit.
Ca să oprești exodul moldovenilor spre tărâmuri mai fericite - mă gândesc uneori - ar fi suficient ca lucrurile să funcţioneze bine măcar într-un domeniu. Tinerilor, de exemplu, ar trebui să le oferi oportunităţi de afaceri, condiţii de creditare atractive, soluţii pentru a-și procura locuinţe,
