Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Asasinul cere dezgroparea victimei

Publicat in Ziarul de Iasi, vineri 1 aprilie 2011 ·

In acest fel, avocatul lui Ilie Crudu spera sa schimbe incadrarea juridica din omor calificat in omor. El sustine ca nu s-au efectuat cercetari amanuntite asupra cadavrului, care ar putea aduce o noua lumina asupra cazului. Avocatul care il reprezinta in instanta pe Ilie Crudu a solicitat ieri judecatorilor de la Tribunalul Iasi sa dispuna deshumarea cadavrului pictoritei Ilinca Ganju. Ciprian Mitoseriu sustine ca a mai cerut si ca expertiza medico-legala psihiatrica efectuata in cazul clientului sau sa fie declarata nula. "La termenul de astazi am solicitat aprobarea efectuarii unei noi expertize asupra cadavrului. Nu reiese din nici un document foarte clar data si ora la care s-a produs decesul. Intr-un act se spune ca este vorba despre 9 mai 2010, intre orele 20 si 22.45, in altul se mentioneaza data de 10 mai 2010. Mai mult, desi procurorul de caz a cerut prin ordonanta recoltarea de probe de sub unghiile persoanei decedate, acest lucru nu a fost facut", a declarat ieri avocatul Mitoseriu. Acesta a adaugat ca a mai solicitat instantei sa considere nul si raportul de expertiza medico-legala psihiatrica efectuat in cazul clientului sau. "Am cerut ca expertiza sa fie considerata nula deoarece este semnata de patru medici, insa, in dreptul numelor a doi dintre ei, respectiv Virginia Fortuna si Carmen Grigorovici, apar parafele altor doctori, Virginia Marinescu si Virgil Simionescu. In plus, desi incidentul a avut loc pe 9 sau 10 mai, expertiza a fost efectuata pe 27 mai, o perioada foarte lunga in cazul unor persoane cu afectiuni psihice. Clientul meu a fost sub medicatie in toata acea perioada", a mentionat avocatul Ciprian Mitoseriu. El a precizat ca a fost solicitata ieri si reaudierea martorilor. "Noi am cerut si reaudierea unor martori, inclusiv a surorii gemene a Ilincai Ganju, Ioana, pentru a elucida anumite aspecte legate de relatia pe care o aveau cei doi. V

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Naţionala României şi-a aflat adversarele din preliminariile CM-2026 / Mircea Lucescu: E o grupă echilibrată. Trebuie să câştigi meciurile ca să poţi spune dacă ai avut sau nu noroc la tragerea la sorţi / Ce a declarat Răzvan Burleanu

News.ro acum o ora
Naţionala România va evolua în grupa H, alături de Austria, Bosnia, Cipru şi San Marino, în preliminariile Cupei Mondiale din 2026, conform tragerii la sorţi de vineri. Selecţionerul Mircea Lucescu a declarat, vineri, că grupa României în preliminar

Alte trei aeronave F-16, achiziționate de România, au aterizat în Baza 71 Aeriană

Ziua Constanta acum 21 minute
Trei aeronave F-16 Fighting Falcon, achiziționate de România de la Regatul Norvegiei, au aterizat vineri, 13 decembrie, în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu”, de la Câmpia Turzii, în vederea dotării Escadrilei 48 Vânătoare. Achiziția noului l

Horaţiu Potra scapă de controlul judiciar

Mediafax acum o ora
Horaţiu Potra, cel despre care s-a spus că s-a ocupat de paza lui Călin Georgescu, scapă de măsura controlului judiciar. Decizia a fost luată vineri de Tribunalul Prahova.

Emmanuel Macron desemnează noul premier al Franţei. Cine este François Bayrou

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron l-a ales pe François Bayrou pentru funcţia de prim-ministru al Franţei. Anunţul a fost făcut de Palatul Elysee.

Drone neidentificate au fost observate deasupra bazei aeriene americane Ramstein din Germania

News.ro acum 24 minute
Drone neidentificate au fost observate în ultimele săptămâni deasupra unor amplasamente industriale sensibile şi a bazei aeriene americane de la Ramstein din Germania, a relatat vineri revista Der Spiegel, care citează un raport secret al autorităţi

Kelemen Hunor insistă pentru un singur candidat la prezidenţiale din partea coaliţiei. „Altfel, s-ar putea să nu intre niciunul în turul doi”

HotNews acum 3 ore
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, vineri, că organizaţia sa a arătat că din partea coaliţiei de guvernare trebuie să fie un singur candidat pentru alegerile prezidenţiale, care vor fi reluate anul viitor, pentru că altfel s-ar putea ca n

Preşedintele francez Emmanuel Macron l-a numit prim-ministru pe aliatul său centrist Francois Bayrou

Ziua Constanta acum 2 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron l-a numit vineri prim-ministru pe aliatul său centrist Francois Bayrou, după consultări dificile pentru găsirea unui succesor al lui Michel Barnier, înlăturat săptămâna trecută în urma unei moţiuni de cenzură con

Lansarea campaniei naționale de prevenire a corupției: „E TIMPUL SĂ NU MAI DĂM ȘI NOI CEVA”

Ziare.com acum 51 minute
Direcția Generală Anticorupție (DGA), în parteneriat cu platforma Stop Contrabanda inițiată de BAT România, lansează pe 13 decembrie 2024 campania națională de prevenire a corupției „E TIMPUL SĂ NU MAI DĂM ȘI NOI CEVA”. Scopul principal al campaniei

Partidul Dianei Șoșoacă, în vizorul DNA. Ce acte au cerut procurorii de la partidul SOS România

Wall-Street.ro acum 3 ore
Autoritatea Electorală Permanentă precizează că a fost primită o solicitare din partea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie privind punerea la dispoziţie a listelor de candidaţi depuse de Part

Reacţii după anunţarea grupei de calificare la Campionatul Mondial. Mircea Lucescu: O grupă echilibrată

Mediafax acum o ora
„E o grupă echilibrată. Trebuie să câştigi meciurile ca să poţi spune dacă ai avut sau nu noroc la tragerea la sorţi. Austria a terminat o grupă de la EURO pe primul loc, peste Franţa sau Ţările de Joc, nu trebuie să considerăm că e simplu să ne cal

Vremea

București
acum

vin.

1°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

2°/8°
lun.

1°/6°
Iasi
acum

vin.

-3°/1°
sâm.

-3°/3°
dum.

0°/6°
lun.

-0°/6°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

0°/6°
dum.

4°/7°
lun.

2°/7°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-1°/2°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/3°
lun.

-1°/3°
Timisoara
acum

vin.

1°/4°
sâm.

0°/3°
dum.

1°/6°
lun.

-0°/3°