Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Regimul libian, la un pas de prăbuşire. Gaddafi rămâne pe poziţii

Publicat in Antena 3, vineri 1 aprilie 2011 ·

Muammar Gaddafi rămâne sfidător, chiar dacă demnitarii săi îl părăsesc unul câte unul. De cealaltă parte, deşi avioanele occidentale şi-au reluat bombardamentele, sub comanda NATO, rebelii libieni nu reuşesc să învingă forţele loiale ale lui Gaddafi.

Bombele coaliţiei par să fi făcut primele victime colaterale: potrivit unui preot catolic din Tripoli, cel puţin 40 de civili ar fi fost ucişi de atacurile aeriene.

Reluarea atacurilor aeriene le-a dat curaj insurgenţilor libieni. Aceştia au dezlănţuit un adevărat potop de rachete de tip "Katiuşa" asupra adversarilor lor, în apropierea marelui port petrolier Brega. Tactica rebelilor rămâne însă deficitară: ei îşi lansează rachetele mai mult la întâmplare şi se retrag în grabă de îndată ce li se răspunde cu foc.

Opoziţia are nevoie mai mult decât orice, în acest moment, de ceva instrucţie, structuri de comandă şi organizare. Deocamdată, e mai mult un fel de dans cu camionetele.

Americanii nu doresc să se implice prea mult în instruirea sau înarmarea rebelilor, lăsând acest rol ţărilor arabe aliate sau, eventual, NATO. Din prima zi în care a preluat controlul operaţiunilor, Alianţa trebuie să răspundă acuzaţiilor că bombardamentele aeriene ar fi ucis zeci de civili libieni.

Deşi Gaddafi a afirmat că liderii occidentali sunt cei care ar trebui să demisioneze şi nu el, analiştii politici cred că regimul libian este tot mai şubred. Ipoteza este cu atât mai plauzibilă cu cât mai fostul ministrul de externe Musa Kusa a trecut de partea opoziţiei. Potrivit ziarului britanic The Guardian, un consilier de taină al familiei Gaddafi poartă discuţii secrete cu diplomaţii britanici, în căutarea unei ieşiri onorabile din criză pentru liderul libian.

Muammar Gaddafi rămâne sfidător, chiar dacă demnitarii săi îl părăsesc unul câte unul. De cealaltă parte, deşi avi

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Surse Reuters: SUA şi Ucraina se pregătesc să semneze marţi acordul privind mineralele. Trump ar urma să-l anunţe în discursul din Congres

News.ro acum o ora
Administraţia preşedintelui american Donald Trump şi Ucraina intenţionează să semneze mult discutatul acord privind mineralele, au declarat marţi pentru Reuters patru persoane familiare cu situaţia. Preşedintele Donald Trump le-a spus consilierilor

Atenţionare de călătorie transmisă de MAE - Condiţii meteorologice nefavorabile în Insulele Canare, până vineri

News.ro acum 33 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Regatul Spaniei – Insulele Canare asupra faptului că este în vigoare o alertă privind condiţii meteorologice nefavorabile,

Crin Antonescu: Eu nu mă retrag, nu mă retrag niciodată de undeva, dintr-o bătălie /Ilie Bolojan a fost destul de clar, ar trebui să iasă fix precum cucu, în fiecare zi la ora 6, la Cotroceni şi să spună ”nu candidez, nu candidez, nu candidez”

News.ro acum o ora
Candidatul coaliţiei de guvernare la funcţia de preşedinte al României, Crin Antonescu, a declarat, marţi seară, că nu se va retrage din cursa electorală şi că niciodată nu a abandonat o bătălie. El spune că Ilie Bolojan a fost clar când a declarat

Volodimir Zelenski, umil după întreruperea aprovizionării cu arme: „Suntem gata să lucrăm sub conducerea puternică a președintelui Trump”

Adevarul acum 4 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat, marţi, că este pregătit se semneze acordul privind mineralele rare şi că este gata să coopereze sub „conducerea puternică” a lui Donald Trump, după ce acesta a oprit, luni seară, transporturile m

Călin Georgescu își depune vineri candidatura pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 7 ore
Candidatul independent Călin Georgescu, susținut de partidele parlamentare AUR și POT, își va depune candidatura pentru alegerile prezidențiale mai vineri, 7 martie, la ora 16:00, la Biroul Electoral Central (BEC). Georgescu era așteptat să își depu

Marius Tucă Show începe miercuri, 5 martie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Victor Ponta

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este Victor Ponta, deputat, fost premier al României. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Cine este "preşedintele de rezervă" al Statelor Unite cât timp Trump îşi rosteşte discursul în Congres. Cum este desemnat și de ce

Ziare.com acum 2 ore
Discursul de marţi seară, 4 martie, al preşedintelui american Donald Trump va avea loc în faţa membrilor ambelor Camere ale Congresului şi a întregii linii de succesiune prezidenţială - cu o excepţie notabilă. În fiecare an, un membru al Cabinetului

"Votul pentru Georgescu, o batjocură la adresa celor care au murit în 1989". Atac dur al lui Burduja după ce candidatul suveranist a declarat că vrea România afară din UE și NATO

Ziare.com acum 5 ore
Sebastian Burduja, ministrul Energiei, l-a atacat marţi, 4 martie, într-o postare pe pagina personală de Facebook pe candidatul independent la alegerile prezidenţiale din noiembrie 2024, Călin Georgescu. Burduja a spus despre Georgescu că nu mai las

Zelenski a cerut echipei sale să obţină informaţii oficiale despre suspendarea ajutorului american. „Oamenii nu ar trebui să fie nevoiţi să ghicească"

Ziare.com acum 47 minute
Preşedintele Volodimir Zelenski a declarat marţi, 4 martie 2025, că le-a cerut ministrului apărării, şefilor serviciilor de informaţii şi diplomaţilor să ia legătura cu omologii lor americani pentru a obţine „informaţii oficiale” despre suspendarea

"Semnal de alarmă pentru statul român". Reacția lui Nicușor Dan după ce Serviciile Moscovei au sărit în apărarea lui Călin Georgescu

Ziare.com acum 5 ore
Nicuşor Dan, primarul Capitalei și candidat independent în alegerile prezidenţiale, a afirmat marţi, 4 martie, că ultimele declaraţii ale Serviciului rus de Informaţii Externe reprezintă ”primul act public oficial prin care Rusia intervine în spriji

Vremea

București
acum

mar.

2°/11°
mie.

4°/14°
joi

5°/16°
vin.

7°/17°
Iasi
acum

mar.

1°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/18°
vin.

7°/18°
Constanta
acum

mar.

0°/9°
mie.

1°/13°
joi

6°/14°
vin.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

-0°
mar.

-0°/10°
mie.

1°/13°
joi

3°/16°
vin.

5°/16°
Timisoara
acum

mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
joi

5°/17°
vin.

7°/18°