„E riscant să ajuţi cu arme Opoziţia libiană” (De Volkskrant). „S-ar putea întâmpla acelaşi lucru ca în Afganistan” (The Guardian). „Rebelii nu au nevoie numai de arme şi de muniţii” (Corriere de la Sera). „Şi dacă am ataca Siria?” (Courrier Internaţional).

Le Monde deplânge faptul că „Europa nu e în întregime la nivelul momentului libian. Era o ocazie ca Europa să arate că funcţionează. Am ratat-o!”. Ziarul începe prin a felicita activismul Franţei şi Marii Britanii, care au reuşit o frumoasă performanţă punându-şi în comun energiile şi împiedicând masacrul de la Benghazi. „Franţa şi Marea Britanie au furnizat jumătate din avioanele care au intervenit în Libia. Uniunea Europeană însă a eşuat deoarece nu unirea, ci dezbinarea a avut câştig de cauză. Germania a adoptat o poziţie în retragere, ceea ce a împiedicat formarea unui trio Berlin-Londra-Paris, singurul care ar fi generat o masă critică. Europa de Est a stat şi ea în spate temându-se că banii europeni de care beneficiază vor fi mai puţini, dacă Uniunea Europeană e interesată de ţările arabe. În fine, înalta reprezentantă pentru politica externă, Carherine Ashton, nu s-a făcut deloc auzită. Criza libiană a arătat că nu există o politică a apărării comună: nu există o viziune comună şi nici capacitatea de a conduce o operaţiune de acest gen. Istoria va reţine că aventura libiană a fost condusă de două ţări europene, nu de Europa. Ceea ce nu e acelaşi lucru”.

Trebuie sau nu înarmaţi rebelii libieni? Mai mulţi lideri europeni au spus că sunt gata să furnizeze arme insurgenţilor, dar ziarele de pe continent nu sunt de aceeaşi părere.

„E riscant să ajuţi cu arme Opoziţia libiană”, spune în Olanda cotidianul De Volkskrant. „În primul rând că oamenii ar trebui antrenaţi pentru a şti să manipuleze armele. În al doilea, coaliția internaţională riscă să se implice în conflictul libian mai mult de