Filmul „Periferic”, în regia lui Bogdan George Apetri, a obţinut Marele Premiu al Festivalului Internaţional de Film de la Vilnius, cel mai important eveniment de gen din Lituania. Trofeul i-a fost înmânat joi seara, pe 31 martie, producătorului asociat al peliculei, Mihaela Popescu. „Periferic” a concurat în competiţia principală, intitulată „New Europe – New Names”, cu 11 producţii europene.
Premiul obţinut coincide cu premiera în România a peliculei. „Periferic” se lansează astăzi, 1 aprilie, în cinematografe şi online, pe WebKino.ro, o premieră în lumea filmului.
Juriul care i-a acordat lungmetrajului românesc premiul celei de-a 16-a ediţii este alcătuit din Milcho Manchevski (regizor, Macedonia), Nadia Turincev (producător, Franţa), Gary McVey (directorul American Cinema Foundation), Fred Kelemen (regizor, Germania) şi Alantė Kavaitė (actriţă, Lituania).
Astăzi, 1 aprilie, de la 19.00, „Periferic” are parte de o proiecţie de gală la Cinema Victoria din Iaşi, în prezenţa regizorului Bogdan George Apetri şi a actorilor Ana Ularu şi Ioan Sapdaru
În prima săptămână din aprilie, filmul poate fi vizionat la Bucureşti (Cinema City AFI Cotroceni, Cinema City Sun Plaza, Movieplex, Studio, The Light Cinema, Noul Cinematograf al Regizorului Român), Cluj (Cinema City), Iaşi (Cinema Victoria) şi Arad (Cinema City)
Tot începând de astăzi, filmul cu Ana Ularu în rolul principal poate fi urmărit pe WEBKINO.RO, în sistem pay-per-view, prin video-streaming, la o calitate HD excelentă. Vizionarea online le este accesibilă, în primă fază, doar utilizatorilor de Internet din localităţile unde nu va rula filmul. La 30 de zile de la lansarea în săli, „Periferic” va fi disponibil online şi pentru cei din Bucureşti, Iaşi, Cluj, Timişoara, Constanţa, Arad, Craiova, Vaslui.
Costul vizionării pe WebKino.ro,pentru perioada im