Aproape o sută de firme din întreaga ţară şi ambasadele din România au primit invitaţii de a studia oportunităţile de investiţii în Dolj. Una dintre ele şi-a exprimat deja intenţia de a investi în mai multe hale.
„Este vorba despre o zonă logistică unde se pot construi hale, care apoi sunt închiriate. Firma Point Park Properties are astfel de hale în Timişoara, Bucureşti şi Praga“, au spus reprezentanţii CJ Dolj. Consiliul a trimis o scrisoare şi companiei Ford din Craiova, dar nu a primit nici un răspuns.
„Le-am trimis o scrisoare în care îi rugam să ne spună care sunt intenţiile de angajare, deoarece mulţi oameni ne întreabă când se fac angajări. Nu am primit nici un răspuns până acum“, a spus preşedintele CJ, Ion Prioteasa. Un susţinător fervent al companiei Ford, Prioteasa s-a arătat acum dezamăgit de lipsa de comunicare. „Nu sunt dezamăgit de Ford, ci din punctul de vedere al informaţiilor“, a spus el. Pe de altă parte, unul dintre furnizorii Ford, care s-a mutat la Balş, IAC, va angaja o sută de ingineri chimişti din Craiova.
„Sunt firme din Craiova care fac contracte cu firma din Balş. Le trebuie o sută de ingineri chimişti şi de unde să-i ia dacă nu din Craiova?“, a spus Prioteasa.
Totodată, suprafaţa de teren disponibilă pentru investiţii va creşte în urma unui schimb între CJ Dolj şi Jandarmerie. De asemenea, suprafaţa Parcului Industrial se va mări cu opt hectare. Aproape o sută de firme din întreaga ţară şi ambasadele din România au primit invitaţii de a studia oportunităţile de investiţii în Dolj. Una dintre ele şi-a exprimat deja intenţia de a investi în mai multe hale.
„Este vorba despre o zonă logistică unde se pot construi hale, care apoi sunt închiriate. Firma Point Park Properties are astfel de hale în Timişoara, Bucureşti şi Praga“, au spus reprezentanţii CJ Dolj. Consiliul a trimis o scrisoare şi companiei Ford din Cr