Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pacienti evacuati din spitalele desfiintate

Publicat in Ziarul de Iasi, vineri 1 aprilie 2011 · · ·

Spitalele din Trusesti si Darabani si-au "rezolvat" problema internarilor inainte de aparitia normelor privind transformarea acestora in azile de batrani. Astfel, in decursul ultimei saptamani, toti cei 39 de pacienti internati la unitatea sanitara din Trusesti au fost externati la domiciliu, in prezent cladirea fiind deja pregatita pentru a fi transformata in camin. Si prefectul Cristian Roman a semnat proiectul de hotarare de guvern pentru realizarea acestei transformari. "Au fost externati la domiciliu majoritatea pacientilor. Erau si 11 copii printre acei pacienti, iar acum au fost deja accesate fondurile pentru transformarea in camin de batrani", a precizat Dumitrita Mihailovici, directorul coordonator al Directiei de Sanatate Publica. Personalul TESA va fi disponibilizat, iar cadrele sanitare vor fi redistribuite la alte unitati sanitare, in trei etape, astfel: in judetul respectiv (prima etapa), in judetele limitrofe (a doua etapa) sau la nivel national (a treia etapa). La Botosani o parte dintre asistenti vor fi transferati la DSP sau Serviciul Judetean de Ambulanta ca dispeceri, insa majoritatea spun ca nu isi pot permite sa faca naveta, in conditiile in care salariile ar fi de aproximativ 1.000 de lei. Situatie incerta la Darabani Si Spitalul Darabani a ramas fara bolnavi. Ieri, la unitatea din nordul judetului nu mai era internat niciunul din cei 30 de pacienti, cei in stare buna fiind trimisi acasa, iar ceilalti transferati la Dorohoi. Ieri seara, Ghiorghi Burlacu, primarul orasului Darabani, a declarat ca nu stie daca spitalul va mai functiona de azi, el neprimind nicio hotarare de la guvern. Reprezentantii Casei de Sanatate au mentionat ca nu mai au baza legala pentru a finanta Spitalul Darabani. Asta desi recent consiliile locale din Dorohoi si Darabani au aprobat comasarea celor doua unitati, Spitalul Darabani urmand sa devina sectie exterioara a celu

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dan Grecu, legenda gimnasticii româneşti, a încetat din viaţă la 74 de ani

Mediafax acum o ora
Dan Grecu, primul campion mondial din istoria gimnasticii româneşti şi un simbol al sportului naţional, s-a stins din viaţă la vârsta de 74 de ani. Fost gimnast, antrenor şi arbitru internaţional, Grecu lasă în urmă o moştenire impresionantă, care a

Dosarul lui Horațiu Potra. Tribunalul decide astăzi dacă acceptă cererea de arestare preventivă făcută de procurori

HotNews acum o ora
Tribunalul Prahova judecă vineri, 13 decembrie, contestaţiile depuse de procurori, dar și de inculpaţi faţă de măsura controlului judiciar dispusă de Judecătoria Ploieşti cu privire la Horaţiu Potra, fost luptător în Legiunea Străină, apropiat al lu

Cum va fi vremea de sărbători şi în primele zile ale anului 2025? Prognoza meteorologilor

Mediafax acum o ora
Meteorologii au anunţat cum va fi vremea de sărbători şi în primele două săptămâni ale anului 2025 în România. Potrivit acestora, temperaturile vor fi diferite de la o regiune la altă. De asemenea, vor fi precipitaţii în mai multe zone ale ţării.

Un nou record pentru opera lui Nicolae Grigorescu! Suma impresionantă cu care s-a vândut „Țărăncuță odihnindu-se”

Ziua Constanta acum o ora
Pictura „Țărăncuță odihnindu-se” de Nicolae Grigorescu a stabilit un nou record pe piața de artă din România, fiind vândută pentru suma impresionantă de 365.000 de euro în Licitația de Iarnă Artmark. „Țărăncuță odihnindu-se" (1870-1880), semnată de

Singurul operator care are fix ce-i trebuie Generației Z pentru social media: Cartela la 2 euro

Adevarul acum 17 minute
Generația Z este prima generație a României care nu cunoaște și nu concepe viața fără internet, sunt extrem de conectați și se informează cu ajutorul aplicațiilor pe telefoane inteligente. Nativi digitali, copii și tinerii din Gen Z utilizează telef

Caruselul unui parc de distracţii din Birmingham s-a prăbuşit

Mediafax acum o ora
Caruselul unui parc de distracţii din târgul oraşului Birmingham s-a prăbuşit. În interior se aflau mai mulţi turişti. Mai multe persoane au fost rănite.

China şi-a retras navele de război desfăşurate de câteva zile în jurul Taiwanului, anunţă Tapeiul

G4Media acum o ora
Navele marinei şi ale pazei de coastă chineze care desfăşurau de câteva zile un vast exerciţiu naval în jurul Taiwanului s-au întors joi în porturile lor, au anunţat vineri autorităţile taiwaneze, relatează AFP, preluată de Agerpres. „Toate navele g

Ce sărbătoare este pe 13 decembrie 2024 în calendarul ortodox

Ziua Constanta acum o ora
Calendar ortodox 13 decembrie 2024 În această lună, în ziua a treisprezecea, pomenirea pătimirii Sfinţilor Mucenici ai lui Hristos: Eustratie, Auxentie, Evghenie, Mardarie şi Orest. Aceşti sfinţi mucenici au trăit pe vremea rău-credincioşilor împăr

LIVE Război în Ucraina, ziua 1024: SUA anunţă un nou ajutor militar estimat la 500 de milioane de dolari / Bombardamente asupra Harkov

HotNews acum o ora
Regiunea Harkov a fost ținta bombardamentelor rusești vineri dimineață, 13 decembrie, când mai multe explozii s-au auzit în oraș și suburbiile sale. Forțele aeriene ucrainene au raportat folosirea armelor balistice, au anunțat autoritățile ucrainene

ONU înfiinţează un organism pentru protejarea cablurilor submarine, infrastructură esenţială pentru comunicaţiile globale

News.ro acum 3 ore
Agenţia tehnologică a Naţiunilor Unite (ITU) a anunţat crearea unui nou organism dedicat protejării cablurilor submarine, o infrastructură vitală care transportă peste 99% din datele internaţionale, transmite Reuters. Decizia vine în urma mai multor

Vremea

București
acum

-1°
vin.

-1°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

3°/8°
lun.

1°/6°
Iasi
acum

vin.

-3°/2°
sâm.

-3°/3°
dum.

0°/6°
lun.

-0°/6°
Constanta
acum

vin.

1°/5°
sâm.

0°/6°
dum.

4°/8°
lun.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-1°/2°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/3°
lun.

-1°/3°
Timisoara
acum

vin.

1°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

1°/7°
lun.

-0°/4°