Într-un număr din România literară de acum cîteva săptămîni era publicat un document care vorbea despre o reluare în 1989 a relaţiilor cu Securitatea ale scriitorului Ioan Groşan. După dezvăluirea primului episod al colaborării, Groşan a susţinut că a avut o colaborare strict în anii 70 pentru că a fost ameninţat. Dar că apoi a întrerupt colaborarea. Nicolae Manolescu scrie însă în revista pe care o conduce că scriitorul a turnat din nou în toamna lui ‘89 şi îl consideră complet vinovat de colaborare. Puteţi citi aici opinia criticului.

Ştefan Agopian reia discuţia din altă perspectivă. Cîţi dintre scriitori şi critici nu au discutat cu Securiatea? Într-un serial din Academia Catavencu rezultă că nu au fost puţini. Iată două pasaje semnificative:

Scriam că, din punctul meu de vedere, Ioan Groşan a greşit cînd a acceptat, după întoarcerea din străinătate, să se întîlnească şi să discute cu doi ofiţeri de Securitate. Această greşeală poate fi însă trecută uşor cu vederea dacă ne gîndim că mulţi alţi scriitori au acceptat asemenea întîlniri şi nimeni nu s-a gîndit să-i învinuiască pentru asta. Acum cîţiva ani, Adevărul literar şi artistic a publicat mai multe documente extrase din arhivele CNSAS din care reieşea, fără dubii, că scriitori importanţi precum Augustin Buzura, Nicolae Breban sau filozoful Constantin Noica au acceptat să se întîlnească cu organele pentru a-şi exprima nemulţumirile personale vizavi de regim, oferind şi informaţii benigne despre personalităţi române din străinătate sau din ţară.

Astfel, la o întîlnire a lui Buzura cu colonelul Ilie Merce, Buzura declara că „efectiv îl admiră pe N.(icolae) M.(anolescu) pentru că este o valoare“ şi credea că: „În clipa în care scriitorii ar avea asigurată pîinea, nimeni nu s-ar plînge, stabilitatea materială fiind absolut necesară“. Augustin Buzura, care pe vremea aia trăia la Cluj, dorea să s