Angel Vultur nu se numără printre posesorii vreunei diplome de pictor, dacă nu cumva i se va socoti cea de absolvent al Şcolii de Artă, unde a studiat la clasa profesoarei Lucia Călinescu. Cum se ştie, însă, arta penelului nu o deprinzi doar prin săli de clasă şi ateliere de maeştri ci, foarte bine, o poţi învăţa şi în cenacluri, printre mesele aburite de fum ale cafenelei ori în plein air. Delicat şi cu o aparenţă timidă, artistul se dovedeşte, totuşi, în cuprinsul pânzelor sale un globe trotter deschis către lume şi, mai cu seamă, având necesara tărie interioară pentru a stărui în aprofundarea pe cont propriu a artei sale. Nu trebuie înţeles de aici că Angel Vultur ar fi pasionat de exotismul depărtărilor, ci mai degrabă de cel ascuns de aparenţe anodine, umile chiar, situate în proximitate. Traseul lui, străbătut cu răbdare, din 1987 încoace - anul când a devenit membru al Asociaţiei de Pictură din Târgu-Mureş, unde locuieşte -, este unul presărat cu dificultăţi liber asumate, deşi mereu crescânde.

Invitat la Cluj-Napoca, spre a expune în incinta Librăriei Diverta din miezul burgului, vreme de două săptămâni, în prima parte a lui martie, Angel Vultur s-a lăsat prezentat publicului de mentorul lui din ultimele decenii, sculptorul Vasile Mureşan, care a remarcat, pe bună dreptate "…jocuri de lumini, de nuanţe, simfonii de griuri de galben întru o pensulaţie alertă şi creatoare, trecând de la faza descriptivă la cea imaginativă…".

Într-adevăr, colecţia de exponate, parcimonios alese dintr-o serie mult mai mare, au trecut în revistă o devenire de care pictorul nu se dezice, deşi traversează mai multe zări şi etape (ca să vorbesc cu cuvintele lui Lucian Blaga). Neocolind şcoala cenuşilor din pictura lui Harşia - şi, prin asta, etalându-şi făţiş filiaţia în raport cu şirul genealogic al clujenilor, ca pe un titlu de nobleţe - Angel Vultur atacă, în fazele