Meciul de azi dintre Poli Timişoara şi Steaua oferă un duel lacel mai înalt nivel între portarii echipei naţionale: CostelPantilimon şi Ciprian Tătăruşanu. Ieri, cu o zi înainte de derby,fostul portar Ciprian Munteanu a făcut pentru ProSport o scurtăcaracterizare a celor doi.
"Pantilimon şi Tătăruşanu sunt doi portari tineri, înalţi, cu multecalităţi, care vor sta multă vreme la echipa naţională. Dacă suntîn formă maximă, cei doi pot închide porţile, iar meciul să setermine 0-0", a spus Cristi Munteanu.
Costel Pantilimon
A debutat cu Dinamo
Costel Fane Pantilimon a crescut la Aerostar Bacău, de unde Polil-a cumpărat cu câteva zeci de mii de euro. A ajuns la Timişoara deziua lui, când împlinea 19 ani, şi a avut o ascensiune uluitoare.După o scurtă ucenicie în Divizia B, la Poli II, uriaşul de 2,02metri s-a impus ca titular în poarta alb-violeţilor, iar în toamnalui 2008 a fost convocat în premieră la prima reprezentativă aRomâniei. Pantilimon provine dintr-o familie defavorizată. Ambiipărinţi sunt surdo-muţi, dar tatăl său a fost cel care l-a sfătuitpe "Gulliver" să se facă portar. Vlăjganul care la 14 ani seantrena cu prima echipă a lui Aerostar Bacău a ajuns, la doar 20 deani, să debuteze în Liga I într-un teribil Poli - Dinamo 1-1, iarla 22 de ani a apărat un penalty bătut de vedeta Suarez într-unPoli - Ajax Amsterdam 1-2.
A comis-o tocmai contra Stelei
Ultimul meci Poli - Steaua de la Timişoara s-a jucat în 2009 şi afost câştigat de roş-albaştri cu 1-0 printr-un gol înscris deSurdu. Pantilimon a fost criticat de Marian Iancu după acel jocpentru că a gafat la faza golului, respingând în faţă şutul care aprecedat reuşita steliştilor. O altă fază în care tinereţea l-atrădat pe portarul timişorean a fost aceea în care Ceahlăul aegalat împotriva lui Poli, în sezonul trecut, la Piatra Neamţ.Panti şi-a introdus p