Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Adio piaţa Rasdaq?

Publicat in Curierul, vineri 1 aprilie 2011 ·

CNVM afirmă tranşant că legislaţia europeană nu permite menţinerea statutului ambiguu al pieţei, iar Bursa pare a accepta de facto această realitate

Cristian Duţescu: Condiţiile în care funcţionează piaţa Rasdaq nu pot să o califice drept o piaţă reglementată

Modalitatea prin care companiile vor trece pe piaţa reglementată în sistemul alternativ de tranzacţionare sau se vor delista rămâne supusă dezbaterii publice

Viitorul pieţei Rasdaq trebuie tranşat cât mai curând, în condiţiile în care este clar că aceasta nu îndeplineşte criteriile unei pieţe reglementate stabilite prin directiva MiFID a Comisiei Europene, este concluzia care a reieşit ieri în cadrul unei dezbateri organizate pe această temă la Bursă de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM), în parteneriat cu biroul de avocatură "Duţescu şi Asociaţii". Preşedintele autorităţii de reglementare şi supraveghere a pieţei de capital, Gabriela Anghelache, a explicat că instituţia pe care o conduce nu face decât să aducă reglementările europene în piaţa românească, iar potrivit acestora Rasdaq nu poate fi socotită piaţă reglementată. Instrucţiunea lansată de Comisie la începutul acestui an privind programul pilot de trecere a companiilor pe piaţa reglementată şi, respectiv, pe sistemul alternativ de tranzacţionare a fost lansată pentru dezbaterea publică, astfel încât să se găsească cea mai nimerită formulă pentru rezolvarea situaţiei.

Comisarul CNVM Bogdan Chetreanu a spus, la rândul său, că pentru piaţa Rasdaq nu mai poate fi aplicată legea în 1996, în condiţiile în care directiva MiFID a Uniunii Europene precizează clar caracteristicile pieţelor reglementate. Cristian Duţescu, partener fondator al casei de avocatură "Duţescu şi Asociaţii", a subliniat deopotrivă că în directiva respectivă se face o distincţie clară între piaţa reglementată şi sistemul alternativ de tranzacţion

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Apple activează funcţiile AI în mod implicit în cea mai recentă actualizare a sa de software pentru iPhone, iPad şi Mac

News.ro acum 2 ore
Apple a lansat luni o actualizare software pentru iPhone, iPad şi Mac care activează implicit Apple Intelligence pe dispozitivele compatibile, transmite CNBC. Actualizările, iOS 18.3, iPadOS 18.3 şi macOS Sequoia 15.3, dezactivează totodată funcţia

Horoscop pentru marți, 28 ianuarie 2025.Se conturează o nouă etapă socio-profesională pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 48 minute
Berbec Se conturează o nouă etapă socio-profesională, începând de astăzi. Turnurile de situație din segmentul muncii și al imaginii publice sunt răscolitoare și total neașteptate. Controlează-ți reacțiile, evită să-ți prezinți opiniile și fii atent

Crin Antonescu, despre anularea alegerilor prezidențiale: „Comisia de la Veneția spune ce spunem noi toți / CCR să explice încă o dată”

HotNews acum 7 ore
Candidatul coaliției PSD-PNL-UDMR pentru funcția de președinte al României, Crin Antonescu, a declarat luni seară, la Digi24, că opinia Comisiei de la Veneția privind anularea alegerilor prezidențiale este în linie cu percepția generală a societății

Coca Cola retrage produse din Europa. A fost descoperit prea mult colorant in băuturile răcoritoare

Mediafax acum o ora
Retragerea vizează mai multe tipuri de băuturi produse în perioada noiembrie 2023, inclusiv Coca-Cola, Sprite, Fanta, Fuze Tea, Minute Maid, Nalu, Royal Bliss şi Tropico. Produsele afectate au fost distribuite în Belgia, Olanda, Marea Britanie, Germ

„Nivelul de amenințare s-a agravat”. Danemarca plănuiește să trimită nave și drone în Arctica pentru securitatea Groenlandei

HotNews acum 59 minute
Guvernul danez a anunțat luni ca va aloca 14,6 miliarde de coroane, două miliarde de euro, pentru consolidarea securității în Arctica, zonă strategică în contextul proximității ruse și americane, și Atlanticul de Nord, relatează AFP și Agerpres. „Ni

Crin Antonescu, despre furtul tezaurului dacic din Olanda: „O traumă. Extremiștii încearcă să profite”

HotNews acum 9 ore
Furtul pieselor de patrimoniu național din muzeul din Assen, Țările de Jos, reprezintă o lovitură majoră pentru identitatea culturală a României, afirmă Crin Antonescu, candidatul coaliției de guvernare la președinția României. „Este încă o traumă (

Crin Antonescu a avut blocat postul de profesor timp de 24 de ani. L-a întrecut pe Iohannis, care l-a avut blocat 17 ani

Ziare.com acum 11 ore
Crin Antonescu, candidatul comun al coaliției PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidențiale din 4 mai 2025, a avut blocat postul de profesor la cel mai bun liceu din Tulcea timp de 24 de ani. Este vorba de un post de profesor titular de Istorie, conform i

Recompensa oferită de un antreprenor olandez pentru informații despre comorile dacice furate de la Muzeul Drents: „Mă înfurie jaful”

HotNews acum 13 ore
Alex van Breemen, un antreprenor olandez care are afaceri în București, oferă o recompensă de 100.000 de euro pentru informații care să ducă la recuperarea comorilor din tezaurul dacic furate de la Muzeul Drents din Assen sâmbătă dimineață, potrivit

Patriarhia Română a lansat „Calendar Ortodox”, o aplicație pentru telefoanele mobile

HotNews acum 14 ore
Patriarhia Română a anunțat luni, 27 ianuarie, lansarea aplicației „Calendarul Ortodox”, unde utilizatorii pot afla care sunt sfinții sărbătoriți în fiecare zi, pot citi detalii despre viețile acestora și slujbele care se țin în biserică. Aplicația

Horoscop 28 ianuarie 2025. Zodia care are ghinion la volan astăzi

Cancan acum 13 ore
Horoscop 28 ianuarie 2025. Astrele vin cu tensiuni și ghinioane pentru unele zodii. Din păcate, Taurii ar putea să se enerveze azi, iar Balanțele se vor stresa. Ai parte de ghinion astăzi, așa că ar fi bine să ai mare grijă. Fii cu ochii în patru la

Vremea

București
acum

mar.

5°/14°
mie.

7°/15°
joi

8°/13°
vin.

7°/9°
Iasi
acum

mar.

3°/15°
mie.

6°/14°
joi

7°/13°
vin.

6°/11°
Constanta
acum

mar.

2°/12°
mie.

8°/14°
joi

9°/12°
vin.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

mar.

1°/14°
mie.

7°/11°
joi

7°/10°
vin.

7°/10°
Timisoara
acum

mar.

3°/16°
mie.

9°/14°
joi

7°/13°
vin.

6°/12°