Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Amenzi istorice pentru Şumudică şi Constantin

Publicat in Adevarul, vineri 1 aprilie 2011 · ·

După mai multe zile de „audieri“ în care conflictul Constantin – Şumudică a fost analizat de oficialii clubului, conducerea giuleştenilor a anunţat verdictul.

Preşedintele Dinu Gheorghe, având aprobarea patronului George Copos, le-a dat amenzi usturătoare scandalagiilor. Antrenorul trebuie să lase la casierie 15.000 de euro, el având un salariu anual de 150.000 de euro, iar fundaşul va rămâne fără 50.000 de euro din contractul său de 200.000 de euro pe sezon. Sunt cele mai mari sancţiuni financiare din istoria Rapidului!

„Eu am propus aceste măsuri Consiliului de Administraţie şi am luat decizia ca cei vinovaţi să fie amendaţi. Antrenorul cu 10% din salariul lui pe un an, iar jucătorul cu 25%. În plus, Marius Constantin a fost trimis la echipa a doua. El se va întoarce sub comanda lui Şumudică, atunci când va avea o atitudine mai bună şi când va înţelege că dreptatea nu se face cu pumnul", a declarat Dinu Gheorghe.

În ciuda asprimii măsurilor luate împotriva sa, jucătorul nu a regretat gestul făcut în cantonamentul din Turcia, atunci când a sărit la bătaie cu Şumudică pe motiv că tehnicianul ar fi flirtat cu prietena sa! „Am reacţionat ca un bărbat în faţa unui golan", şi-a justificat fotbalistul ieşirea nervoasă în autocarul echipei. Dacă Marius Constantin e cunoscut ca un jucător cu probleme disciplinare, care a mai primit sancţiuni, Marius Şumudică este primul antrenor din Liga I care a reuşit „performanţa" de a fi amendat de club pentru „probleme extrasportive".

Vine Răzvan sau Rednic

Şumi va părăsi Rapidul de la vară în contextul în care a pierdut susţinerea lui Copos şi pe cea a lui „Vamă", mai ales că jucătorii se plâng din ce în ce mai mult de antrenor. Variante pentru banca Rapidului sunt Lucescu jr şi Rednic.

15 mii de euro sunt banii pe care îi va plăti Şumudică pentru că s-a luat de prietena lui Co

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Lasconi, mesaj pentru Nicuşor Dan după decizia BEC de a interzice USR să-I facă campanie primarului. „N-aș vrea să ajungem să anulăm din nou alegerile”

HotNews acum 8 ore
Preşedinta USR, Elena Lasconi, a declarat sâmbătă, la B1 TV, după ce Nicuşor Dan a spus că nu poate să interzică o autoritate, unui individ, unei persoane care este membru de partid, să facă orice fel de activitate politică doreşte, că ea ştie că Ni

Superliga – play-off: Universitatea Cluj – Dinamo 2-4

News.ro acum 8 ore
Echipa bucureşteană Dinamo a dispus sâmbătă seara, în deplasare, scor 4-2, de gruparea Universitatea Cluj, în etapa a patra a play-off-ului Superligii. Blănuţă l-a pus la încercare pe Golubovic în minutul 12, pentru ca peste numai două minute Macalo

Donald Trump scuteşte smartphone-urile, calculatoarele şi alte produse electronice de noile tarife vamale de 125% impuse Chinei

News.ro acum 8 ore
Guvernul SUA a acordat scutiri de la tarifele vamale pentru smartphone-uri, calculatoare şi alte produse electronice importate în mare parte din China, acestea fiind exceptate de la tarifele reciproce de 125% impuse de preşedintele Donald Trump, tra

Boxerul ucrainean Volodimir Mandziuk a murit pe front. „Se întoarce acasă la Ternopil pe un scut”

HotNews acum 7 ore
Pugilistul Volodimir Mandziuk, maestru al sportului şi membru al Forţelor Armate Ucrainene, a murit pe front. Federaţia Ucraineană de Box făcut anunţul în social media, potrivit Ukrinform, scrie News.ro. „Volodimir Mandziuk, cu indicativul Vokha, se

David Popovici, după ce nu a concurat în finala la 100 m la Otopeni: “A fost o decizie grea, dar necesară”

News.ro acum 10 ore
David Popovici a explicat, sâmbătă, de ce nu a concurat în finala probei de 100 m liber din cadrul Campionatului Naţional de la Otopeni. “Astăzi, ar fi trebuit să concurez în finala de 100m liber, una dintre preferatele mele… însă, din păcate, durer

Replica lui Nicușor Dan, după ce Marcel Ciolacu a spus că nu îl vrea președinte pentru că „sunt bărbat și nu vreau să port fustă”

HotNews acum 10 ore
Nicușor Dan, candidat independent la alegerile prezidențiale, i-a răspuns de la distanță premierului Marcel Ciolacu, liderul PSD, care l-a criticat cu ocazia unui discurs susținut în sprijinul lui Crin Antonescu, sâmbătă, la Piatra Neamț. Social-dem

Ora la care mâncăm afectează sănătatea inimii mai mult decât dacă nu dormim în timpul nopții, conform unui studiu

Libertatea acum 6 ore
Alimentația sincronizată cu ritmul biologic ar putea preveni bolile cardiovasculare. Cercetătorii de la Mass General Brigham au descoperit că momentul în care mâncăm este la fel de important ca și ce mâncăm, mai ales pentru persoanele care lucrează

VIDEO Diana Șoșoacă s-a întâlnit cu Dragoș Sprînceană la Mar-a-Lago. Ce i-a transmis șefa SOS emisarului lui Ciolacu

HotNews acum 13 ore
Lidera SOS România, Diana Șoșoacă, a postat pe Facebook imagini de la un eveniment al republicanilor organizat la Mar-a-Lago, reședința președintelui american Donald Trump din Florida. Șoșoacă s-a întâlnit cu Dragoș Sprînceană, trimis de Marcel Ciol

Membrii OMS au ajuns la un acord ”de principiu” privind modul de gestionare a viitoarelor pandemii

News.ro acum 11 ore
Membrii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) au ajuns la un acord ”de principiu” privind modul în care ar trebui gestionate viitoarele pandemii, după trei ani de negocieri, a declarat pentru AFP co-preşedintele grupului de negociere. Organizaţia

Nicuşor Dan, după ce Ciolacu a spus că nu vrea să fie obligat să poarte fustă, dacă ajunge el la Cotroceni: Pot să-l asigur că va fi liber să poarte ce haine vrea, dar nu le va purta la Palatul Victoria

News.ro acum 10 ore
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, candidat independent la alegerile prezidenţiale, afirmă, după ce premierul Marcel Ciolacu a spus că se teme că va fi obligat să poarte fustă dacă ajunge el la Cotroceni, că poate să-l asigure că va fi liber să poarte

Vremea

București
acum

dum.

7°/21°
lun.

7°/16°
mar.

7°/14°
mie.

10°/20°
Iasi
acum

dum.

3°/18°
lun.

7°/16°
mar.

8°/18°
mie.

11°/16°
Constanta
acum

dum.

2°/13°
lun.

7°/10°
mar.

7°/11°
mie.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

-0°
dum.

-0°/18°
lun.

9°/16°
mar.

9°/13°
mie.

8°/21°
Timisoara
acum

dum.

1°/22°
lun.

12°/14°
mar.

10°/15°
mie.

7°/22°