Kilowattul-oră se scumpeşte, de azi, cu 0,0185 lei, sumă care va fi folosită, susţin guvernanţii, pentru "cogenerarea de înaltă eficienţă". Sumele suplimentare colectate astfel de furnizori vor fi virate la bugetul de stat, iar Guvernul va distribui ajutoare de stat unor producători de electricitate, pentru a-şi creşte eficienţa, prin "retehnologizarea şi eficientizarea centralelor producătoare de energie termică şi electrică, ceea ce va duce, în viitor, la costuri mai reduse pentru producerea energiei electrice". Schema este aprobată de Comisia Europeană.
Cum îi va afecta pe români această majorare? 0,0185 lei sau 0,0045 euro pare foarte puţin. Dar, pentru un consum mediu lunar de 300 de Kilowaţi-oră (KWh), majorarea facturii e de 5,55 lei sau 1,35 euro.
Tarifele stabilite de ANRE (valabile de la 1 ianuarie 2010 şi până la majorarea de la 1 aprilie 2011) variază între 0,1371 lei/KWh şi 0,6970 lei/KWh în funcţie de tipul de contor/consum (contoare cu preplată sau cu plata postconsum), de tensiune şi de zonele orare (consumul de zi/noapte).
Statistic, consumatorii casnici sunt împărţiţi în cinci categorii, în funcţie de consumul anual, de tipul de locuinţă şi de nivelul dotărilor cu aparatură electrocasnică. Categoria cea mai defavorizată, din punct de vedere al tarifelor practicate, este tocmai familia medie.
• Prima categorie, care cuprinde persoanele cu o locuinţă de 50 de metri pătraţi, respectiv două camere şi bucătărie, utilate cu radio, televizor, frigider şi aparatură electrocasnică de mici dimensiuni (aspirator, prăjitor de pâine, uscător de păr, mixer), deci fără frigider şi maşină de spălat, plăteşte cele mai mici tarife, având un consum mediu anual de 600 kWh.
• Categoria cu locuinţe de 70 metri pătraţi, respectiv trei camere şi bucătărie, plăteşte cel mai mare preţ, de 0,1027 euro/kWh, având un consum anual de 1.200 kWh. Dotă