Asculta Jurnalul de Mediu Radio France Internationale - HotNews.ro
Descarca fisierul audio in format MP3
CE: Romania poate acorda gratuit certificate de emisii de gaze cu efect de sera in perioada 2013-2019
Comisia Europeana a anuntat ca zece state membre UE, printre care si Romania, vor putea aloca gratuit un numar limitat de certificate de emisii de gaze cu efect de sera unor centrale electrice, in perioada 2013-2019, in loc sa le vanda. Cele zece tari sunt Bulgaria, Republica Ceha, Estonia, Cipru, Letonia, Lituania, Ungaria, Malta, Polonia si Romania.
Oricare dintre cele zece state membre care doresc sa aloce in mod gratuit certificate de emisii unor centrale electrice trebuie sa trimita Comisiei o cerere pana cel tarziu la data de 30 septembrie 2011. Dat fiind ca o astfel de cerere reprezinta o abatere de la regula generala conform careia, incepand cu 2013, sectorul productiei de energie trebuie sa isi cumpere toate certificatele de emisie, fie la licitatie, fie pe piata secundara, Comisia trebuie sa se asigure ca aceste derogari nu submineaza obiectivele generale ale Directivei privind comercializarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de sera si nu sunt incompatibile cu regulile UE privind ajutoarele de stat sau cu regulile privind piata interna.
Certificatele alocate cu titlu gratuit producatorilor de energie electrica vor fi deduse din numarul de certificate pe care statul membru in cauza le primeste pentru a fi scoase la licitatie. Astfel, alocarea cu titlu gratuit va reduce veniturile nationale provenite din licitatii, dar nu va afecta numarul total de certificate emise si nici alocarile sau veniturile din licitatii in alte state membre.
Decizia si comunicarea fac parte din procesul de implementare a Directivei revizuite privind comercializarea certificatelor de emisii