Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Guvernul a aprobat lista celor 67 de spitale propuse pentru reprofilare în cămine de bătrâni

Publicat in Adevarul, vineri 1 aprilie 2011 ·

Potrivit unei hotărâri de guvern aprobată joi, 67 de spitale vor fi reprofilate şi nu vor mai putea încheia, din 1 aprilie, contracte cu casele de asigurări de sănătate.

Potrivit ministrului Sănătăţii, din totalul acestor unităţi, 15 de spitale nu au o linie de gardă, iar 41 spitale dispun de o singură linie de gradă. Doar o singură unitate, cea din Comăneşti, are două linii de gardă. Alte 10 spitale asigură asistenţă medicală pentru bolnavii cronici şi nu necesită linie de gardă.

De asemenea, există unităţi care funcţionează cu personal medical insuficient, de exemplu spitale cu un singur medic angajat - precum Spitalul de Boli Cronice de la Mozăceni, Preventoriul TBC Gorneşti, Preventoriul TBC de la Poiana Ţapului - sau spitale cu doi medici - Spitalul de Boli Cronice de la Rucăr, a enumerat ministrul.

"Toate unităţile sanitare au locaţia la mai puţin de 45-50 kilometri de unităţi sanitare clinice din reşedinţe de judeţ, ca urmare nici criteriul de distanţă nu este respectat", a justificat Cseke decizia de desfiinţare a spitalelor.

Personalul sanitar din cele 67 unităţi sanitare, respectiv 670 de medici şi 2.043 de asistenţi medicali, va fi preluat în cadrul căminelor pentru vârstnici sau pe posturile vacante din sistemul sanitar, pe aceeaşi specialitate.

În localităţile Ocna Mureş (Alba), Sântana (Arad), Mozăceni (Argeş), Truşeşti (Bistiţa Năsăud), Mociu (Cluj) şi Solca (Suceava), vor fi redistribuite, pentru cel puţin trei luni de zile, 24 de ore din 24, şase echipaje de urgenţă, pentru a asigura intervenţiile. În aceste zone nu există staţii de de ambulanţă sau staţii SMURD pentru a asigura asistenţa medicală de urgenţă, mai spun reprezentanţii Ministerului Sănătăţii.

De asemenea, sunt şase centre de primiri urgenţe în spitalele din localităţile Târgu Frumos (judeţul Iaşi), Sântana (Arad), Titu (Dâmbov

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Vicepreşedintele ANCOM cere suspendarea TikTok în România

Mediafax acum 19 minute
Pavel Popescu scrie pe Facebook, miercuri seara, că cere suspendarea TikTok începând de joi, 28 noiembrie. „Cer, începând de mâine, 28.11.2024, suspendarea platformei TikTok pe teritoriul României, pânǎ la finalizarea anchetei instituţiilor statului

Premierul Marcel Ciolacu: România îndeplineşte condiţiile pentru includerea în Programul Visa Waiver. Visul românilor de a călători fără vize în Statele Unite ale Americii este din ce în ce mai aproape

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu transmite, miercuri, că visul românilor de a călători fără vize în Statele Unite ale Americii este din ce în ce mai aproape, după că România a îndeplinit condiţiile pentru includerea în Programul Visa Waiver. ”Visul românilo

Președintele Iohannis „Ambasadorii UE au agreat aderarea completă la Schengen şi cu frontierele terestre, începând cu 1 ianuarie 2025“

Ziua Constanta acum 54 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a salutat printr-un mesaj pe pagina sa de pe platforma x agrearea de către ambasadorii UE a aderării complete a României la Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025. "Un moment important azi pentru România! Ambasadorii UE au

Posibile riscuri la adresa securității naționale se vor discuta în ședința CSAT

Ziua Constanta acum 3 ore
Pentru data de joi, 28 noiembrie 2024, președintele României, Klaus Iohannis, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Ședința CSAT va avea loc începând cu ora 14:00, la Palatul Cotroceni. Potrivit Administrației Prezidențiale

Este oficial! De la 1 ianuarie 2025, se majorează salariul minim brut pe ţară garantat în plată

Ziua Constanta acum 2 ore
Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se majorează la 4.050 lei lunar începând cu 1 ianuarie 2025 Potrivit Ministerului Muncii, Guvernul a aprobat Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, c

Doi candidați la prezidențiale au cerut CCR anularea turului 1 al alegerilor. Motivele invocate

Libertatea acum 4 ore
Curtea Constituțională a României (CCR) a primit cerere de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, se arată pe portalul instituției.

MAE salută decizia COREPER II cu privire la aderarea României la Schengen terestru

Ziua Constanta acum 33 minute
Ministerul Afacerilor Externe salută acordul de principiu exprimat astăzi la nivelul Comitetului Reprezentanților Permanenți ai Statelor Membre pe lângă Uniunea Europeană (COREPER II) cu privire la proiectul Deciziei Consiliului privind stabilirea d

Bărbat din Turda, arestat preventiv după ce și-a sechestrat concubina. Mascații au intrat peste el și l-au imobilizat

Ziare.com acum o ora
Un tânăr de 27 de ani, din localitatea clujeană Turda, a fost arestat preventiv după ce timp de trei săptămâni şi-a sechestrat concubina în locuinţă şi a agresat-o în mai multe rânduri. Poliţiştii au intrat în casa bărbatului şi l-au imobilizat. ”La

Un consilier al lui Trump este acuzat că a cerut bani în schimbul unor posturi în viitoarea administraţie a SUA

Ziare.com acum o ora
Un consilier din umbră al lui Donald Trump, Boris Epshteyn, este acuzat de faptul că a cerut bani unor pretendenţi la posturi guvernamentale în schimbul unui lobby pe lângă preşedintele ales, iar echipa juridică a miliardarului a anunţat o anchetă î

Târgul de Crăciun din Craiova, din nou în topul celor mai frumoase din Europa. Peste 80% dintre votanți au fost din afara României VIDEO

Ziare.com acum 55 minute
Craiova a reușit, pentru al doilea an la rând, să ocupe locul al doilea în competiția dedicată celor mai frumoase târguri de Crăciun, organizată anual de European Best Destinations, un site turistic care colaborează oficial cu Comisia Europeană. Cra

Vremea

București
acum

mie.

4°/7°
joi

5°/7°
vin.

5°/9°
sâm.

6°/8°
Iasi
acum

mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

3°/8°
sâm.

3°/5°
Constanta
acum

mie.

4°/9°
joi

6°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

11°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

3°/7°
joi

3°/7°
vin.

2°/5°
sâm.

1°/5°
Timisoara
acum

mie.

3°/9°
joi

6°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

4°/8°