Tsunamiul a gonit prin oraş cu 8 m/s, viteza unui alergător medaliat cu aur. Valurile au atins înălţimea de 15 metri, depăşind chiar şi cele mai înalte ştachete de la săritura în înălţime. Navele au fost urcate pe dealuri, maşinile pluteau ca nişte bărci. După ce valurile s-au retras, un munte haotic de ruine a fost tot ce a mai rămas din Kamaishi, cel mai vechi oraş siderurgic al Japoniei, situat în provincia Iwate. Arăta ca după bombardamentul cu incendiare al capitalei Tokyo sau ca Hiroshima şi Nagasaki după bombele atomice.

Scene similare pot fi întâlnite peste tot în regiunea Tōhoku, de-a lungul coastei Sanriku din nord-estul Japoniei. În micul şi liniştitul oraş Rikuzentakata, cu o populaţie de 23.000 de locuitori, se pare că 5.000 din cele 8.000 de gospodării au dispărut în dezastru. Singurele clădiri rămase în picioare sunt primăria şi un supermarket. Aeroportul Sendai, situat aproape de provincia de coastă Miyagi, arată acum mai curând ca un port maritim.

Cutremurul fantastic care a lovit pe 11 martie regiunea Tōhoku cu o magnitudine de 9 grade pe scara Richter şi având epicentrul în largul coastei Sanriku a fost cel mai puternic din istoria Japoniei. Numărul victimelor şi dimensiunea pagubelor rămân o necunoscută, dar pierderea de vieţi este estimată să depăşească 23.000 de victime, iar pagubele materiale să fie de peste 25 trilioane de yeni.

Tsunami este un cuvânt japonez la origine. Patrick Lafcadio Hearn (cunoscut sub numele de Koizumi Yakumo după naturalizarea sa ca cetăţean japonez), un englez născut pe insula grecească Lefkada, l-a folosit pentru prima dată în romanul său „A Living God (Un zeu în viaţă)". Descrierea pe care Hearn o face cutremurului Meiji-Sanriku, care în 1896 a făcut 22.000 de victime în aceeaşi regiune în care a lovit şi recentul cutremur, a fost mai târziu inclusă în manualele de şcoală elementară sub titlul „Fo