Deşi pare uşor de recunoscut, diagnosticul bolii Parkinson întârzie în medie cu doi ani şi jumătate. La „Consultaţia de vineri“, dl conf. dr. Corneliu Zeana prezintă un caz cu debut pseudoreumatismal, căruia i se stabileşte diagnosticul după un an şi jumătate, când tremorul de tip parkinsonian al mâinilor devine evident. (...)

În plinătatea manifestărilor sale, boala Parkinson este uşor de recunoscut. Totuşi, intervalul dintre debutul manifestărilor clinice şi stabilirea diagnosticului este de doi ani şi jumătate, după Pollak şi Hornabrook (citaţi de 1). Mai mult, potrivit aceloraşi autori, erorile de diagnostic apar în peste 10% din cazuri. Boala pe care James Parkinson a descris-o în 1817, când a definit-o potrivit ştiinţei clinice moderne, era cunoscută în Antichitate, fiind bine descrisă, de altfel, în tratatele lui Galen, dar şi anterior medicinii romane, în medicina egipteană şi în cea chineză. În zilele noastre, maladia Parkinson a devenit frecventă, corolar al îmbătrânirii populaţiei. În România, prevalenţa este estimată la 50.000 de cazuri, cu o incidenţă de 5.000 de cazuri noi anual (1). Boala Parkinson idiopatică reprezintă 88% din cazuri, parkinsonismul medicamentos (iatrogen) circa 7%, iar parkinsonismul postencefalitic este astăzi relativ rar. Amintim marea epidemie de encefalită letarg Publicitate ică din anii 1917–1923, boală virusală cu epidemiologie imprevizibilă, care lasă un parkinsonism sechelar în 80% din cazuri. A crescut lent incidenţa bolii idiopatice, dar relativ îngrijorător este parkinsonismul iatrogen, indus îndeosebi de trimetazidină (2). Comercializat sub diverse denumiri, acest medicament provoacă şi agravarea bolii Parkinson declarate, contraindicaţie încălcată de numeroşi practicieni. Intoxicaţiile cu monoxid de carbon pot fi urmate de boala Parkinson ca sechelă. Boala Parkinson se instalează du