Poate că cea mai importantă caracteristică comună a telegramelor diplomatice americane cu referire la România, dezvăluite de WikiLeaks, este că au apărut în preajma lui 1 aprilie.

Şi poate că tocmai asta le face mai interesante.

Acum, la mai bine de un an de când australianul care a pus mâna pe teancuri de documente produse în bucătăria diplomaţiei americane a început să le facă publice, s-ar putea spune că suntem obişnuiţi cu limbajul relaxant şi uneori amuzant folosit de ambasadorii SUA. Toţi puternicii lumii pe care îi vedem adunându-se la reuniuni şi apoi făcând declaraţii pe tonuri mai mult sau mai puţin grave şi afectate au devenit în timp subiectele relatărilor diplomaţilor americani (sigur, cu o excepţie: cel de la Casa Albă).

Acum însă este vorba despre "ai noştri", care n-au fost iertaţi de etichete, în unele cazuri de-a dreptul peiorative. Una dintre cele mai dure a primit-o Guvernul Boc, despre care actualul ambasador a raportat la Washington că arată ca o raţă şchioapă, în contextul crizei economice şi în condiţiile dificile impuse de FMI. Zilele trecute, autorul, Mark Gitenstein, a ieşit în public, în încercarea de a drege busuiocul (deşi mulţi români au apreciat comparaţia!), arătând că expresia cu pricina are un alt sens în engleza-americană politică, însemnând de fapt un Executiv sau Legislativ ajuns aproape de sfârşitul mandatului sau pe punctul de a fi înlocuit. Dicţionarele par însă mai aproape de adevăr şi descriu expresia drept "ghinionist, om fără noroc, eşec, nereuşită, speculant (la bursă) care a dat faliment, falit, membru al Congresului etc. care nu a mai fost reales", sinonime care caracterizează mai bine Guvernul de la Bucureşti decât a făcut-o dl. ambasador.

Cât priveşte eterna luptă anticorupţie, diplomaţia americană este necruţătoare, arătând că "Guvernul a tras cu harponul în două dintre cel