Insula Mayotte, situată între Madagascar şi Mozambic, a devenit cel de-al 101-lea departament francez şi cel de-al cincilea de peste Mări. Ministrul francez al Teritoriilor de peste Mări, Marie-Luce Penchard, a sărbătorit alături de localnici transformarea insulei în departament al Franţei.
În martie 2009, în timpul unui referendum, 95 la sută din populaţia Insulei Mayotte s-a pronunţat pentru transformarea acesteia în cel de-al 101-lea departament francez şi al cincilea de peste Mări, alături de Guyana Franceză, Guadelupa, Martinica şi Reunion.
Pentru a marca evenimentul, 101 femei s-au îmbrăcat în albastru, alb şi roşu (culorile drapelului francez), în timp ce 101 copii au cântat Marseillaise, imnul naţional al Franţei. Mayotte a devenit acum departament francez, în ciuda amânării alegerii preşedintelui Consiliului General.
Cu gândul la un trai mai bun
Acest scrutin nu a putut avea loc joi din lipsă de cvorum şi a fost amânat pentru astăzi. După o clipă de îndoială, ministrul francez de peste Mări a decis rapid să oficializeze naşterea noului departament pe această insulă din Oceanul Indian. „Am cerut o analiză juridică ministerului. Este bine că a avut loc reuniunea Consiliului General, care validează crearea departamentului, chiar dacă aceasta nu a reuşit să aleagă un preşedinte", a explicat anturajul ministrului, Marie-Luce Penchard, citat de Reuters.
Aflată la jumătatea distanţei dintre Madagascar şi Africa, Mayotte, care aparţine geografic de arhipelagul Insulelor Comore, numără186.452 de locuitori, potrivit ultimului recensământ, care datează din 2007. În 35 de ani, populaţia insulei a crescut de cinci ori, pe baza unei rate ridicate a natalităţii şi a imigraţie masive din insulele vecine. Rata şomajului depăşeşte 25% în Mayotte, iar o cincime din populaţie trăieşte sub pragul de sărăcie.
Franţa a c