Acum, după marea biruinţă din întâlnirea cu Luxemburgul, nici măcar să-i urmăm sfatul lui C.T.P. nu mai putem.

Cine a mai pomenit să schimbi, darmite să desfiinţezi o echipă care câştigă? Şi totuşi, vorba clasicului Cernâşevski: Ce-i de făcut? (Dacă nu ştiţi cine e Cernâşevski, e problema şcolii pe care aţi făcut-o, eu l-am învăţat la şcoala comunistă, care era, vă daţi seama chiar după faptul că l-am învăţat, foarte serioasă). Să mă întorc la propunerea lui C.T.P.: uite aşa se ratează o idee bună! Cu atât mai bună, cu cât alta mai bună nu există. Nu putem recurge nici la soluţia lui Mititelu (e drept, nu fiindcă joacă rău, altele sunt în sufletul lui) de a retrograda Craiova. Unde să retrogradezi ditamai Naţionala? Bag de seamă că se adună întrebările în articolul meu, ceea ce poate fi interpretat ca o lipsă de răspunsuri, dacă nu, vai mie, de răspundere. M-am convorbit cu doi prieteni ai mei atotştiutori în ale fotbalului, R.C. şi A.M.V. (la Grigore Cartianu nu îndrăznesc să apelez, el e ocupat acum cu Revoluţia), care n-au nici ei un răspuns la întrebarea lui Cernâşevski, dar mi-au zis că nu fac bine recunoscând-o public într-o ţară în care toată lumea are răspunsuri la toate întrebările. Cu alte cuvinte, că o să fiu luat de prost. Cum n-ar fi prima oară, m-am hotărât să risc.

Aşadar, stimaţi iubitori ai fotbalului românesc, ce-i de făcut? Mărturisesc că nu mai sunt la fel de nedumerit ca imediat după meciul cu Bosnia-Herţegovina. Din câteva motive. Unul este că am văzut ultimele două partide ale Franţei, cu, ei bine!, Luxemburg şi Croaţia. Şi mi-am zis că n-are rost să ne amărâm noi de partidele noastre, de vreme ce francezii le-au privit pe ale lor cu atâta linişte şi înţelepciune. Şi, zău că mi s-au părut la fel de reuşite. E drept că francezul are vorba comparaison n'est pas raison, adică a compara nu înseamnă a judeca, care nu-l lasă să tragă