Sicriul cu trupul neînsufleţit al Lilianei Lazia a fost depus, de dimineaţă, în holul Bibliotecii Ioan. N. Roman din Constanţa, a cărei directoare a fost din 1997. Omul de cultură a trecut în nefiinţă joi, 31 martie, la Spitalul Judeţean, răpus de o afecţiune a ficatului.
UPDATE: La ora 12.00, cortegiul funerar a pornit spre Catedrala Sfinţii Petru şi Pavel. Liliana Lazia va fi înmormântată la Cimitirul Central.
UPDATE: Liliana Stamate, o altă colegă a defunctei se arată şocată de vestea trecerii în nefiinţă a şefei sale. „Suntem şocaţi! Era o persoană foarte onestă, deschisă, care ştia să îţi asculte problemele şi săţi ofere o soluţie la orice. Era o familistă convinsă şi ne vorbea mereu despre fiul ei Doru şi despre cei doi nepoţei“, spune Liliana Stamate cu lacrimi în ochi.
În holul Bibliotecii IN Roman au fost expuse mai multe dintre lucările scrise de Liliana Lazia. Două tablouri mari, cu chipul ei au fost aşezate de o parte şi de alta a sicriului. Soţul său le priveşte şi plânge neîncetat.
UPDATE: Familia şi colegii sunt cei mai îndureraţi de pierderea Lilianei lazia. „Totul a fost frumos, deosebit. Îmi amintesc cu drag momentele în care ne citea poeziile, eseurile sale. ne spunea mereu să căutăm istoria Dobrogei vechi pentru a o arăta comunităţii locale. Nu-mi vine să cred că nu mai este. Ştiam că este bolnavă, dar... mă aştept ca luni să o văd că vine la serviciu“, spune îndurerată Cristina, una dintre colegele Lilianei Lazia.
Peste 50 de persoane: rude, colegi de muncă, oamenii de cultură ai Constanţei sau simple cunoştinţe s-au adunat, de dimineaţă, în holul Bibliotecii Judeţene pentru a o conduce pe ultimul drum pe Liliana Lazia. Soţul şi fiul acesteia o veghează la căpătâi şi primesc îndureraţi mesajele de condoleanţe.
Vestea i-a şocat pe cei care au cunoscut-o, mai ales că nu arăta bolnavă. Colegii de muncă spun că ar