Târgul de bunătăţi ecologice şi produse tradiţionale pentru Paşte de la Sinaia a adunat zeci de meşteri cu produse, unele mai îmbietoare decât altele. Un loc aparte îl ocupă cei veniţi din Bucovina, cu celebrele ouă încondeiate. "Cel mai greu se lucrează ouăle încondeiate cu ceară, culorile sunt natural făcute de noi, pentru că altfel nu se combină. La un ou muncim cam o oră şi jumătate şi îl vindem cu 10 lei. Acest preţ l-am avut şi acum un an şi doi, cu toate că este puţin, ne-am gândit că este criză şi oamenii nu au bani. Vrem să le vindem, nu să rămânem cu ele. Noi, de Paşte, facem între 3.000 şi 5.000 de ouă pentru a le comercializa. Acum suntem aici, la Sinaia, de aici mergem la Muzeul Ţăranului Român, apoi la Craiova şi Bistriţa", a declarat Soldănescu Virginica. Ea a precizat că au comenzi din afara ţării, de la români plecaţi, care comandă ouă încondeiate şi le primesc prin curier rapid în Germania, Italia sau Franţa. "Este o tradiţie în familie şi dăm secretul din generaţie în generaţie, de la străbunica la bunica, şi eu mă bucur pentru că şi copiii mei au învăţat acest meşteşug al nostru din Bucovina", ne-a mai spus Virginica. Evenimentul se va încheia duminică seară, însă se va organiza şi weekendul următor, la Câmpina. Târgul de bunătăţi ecologice şi produse tradiţionale pentru Paşte de la Sinaia a adunat zeci de meşteri cu produse, unele mai îmbietoare decât altele. Un loc aparte îl ocupă cei veniţi din Bucovina, cu celebrele ouă încondeiate. "Cel mai greu se lucrează ouăle încondeiate cu ceară, culorile sunt natural făcute de noi, pentru că altfel nu se combină. La un ou muncim cam o oră şi jumătate şi îl vindem cu 10 lei. Acest preţ l-am avut şi acum un an şi doi, cu toate că este puţin, ne-am gândit că este criză şi oamenii nu au bani. Vrem să le vindem, nu să rămânem cu ele. Noi, de Paşte, facem între 3.000 şi 5.000 de ouă pentru a le comercializa.