La 27 martie 1918, Basarabia s-a intors prima la sanul Patriei-Mume - Romania
Daca as fi intrebat ce ma leaga de Basarabia, mi-ar veni greu sa gasesc cuvintele potrivite pentru un raspuns potrivit. Nu stiu daca o calatorie imaginara in trecut, in copilarie si adolescenta m-ar apropia de raspunsul cautat. S-ar putea ca o rememorare a drumurilor strabatute de la un capat la altul al Moldovei sa ma indeparteze si mai tare de formularea raspunsului, lasandu-ma singur, fara de cuvinte, in fata icoanei pamantului matern si a vetrelor de vesnicie - satele -, care pentru mine rasar si se inalta ca un imn de credinta si recunostinta adus Fauritorului si stramosilor. La un rasarit sau apus de soare pe Nistru sau pe Prut, la o margine de codru secular sau langa o stanca de 10-20 milioane de ani, pe crene lurile cetatilor de la Hotin sau Soroca, ori langa o bisericuta din lemn, langa taranii singuratici sau in mijlocul multimilor in miscare, m-am simtit incoltit de intrebari adanci, legate de destinul Basarabiei, de oamenii si traditiile ei, de supravietuirea fiintei ei romanesti, intr-un timp al terorii, al sovietizarii, rusificarii si exterminarilor in masa. Os din osul voievodal, smulsa din trupul Moldovei istorice si instrainata de Tara, de limba romana si de istoria natio nala, Basarabia, ca un adevarat miracol divin, si-a pastrat identitatea si traditia, spiritul si credinta, blandetea si omenia, iar la 27 martie (9 aprilie) 1918, a evadat din inchisoarea tarista si a venit prima la sanul mamei - Romania. Relieful si peisajele ei parca desprinse dintr-o gradina a Domnului emana si astazi un farmec aparte si o atractivitate mistica, inexplicabila; dealurile, vaile, imasurile, campiile, luncile, costisele, apele, padurile imbraca si dezbraca hainele anotimpurilor; de secole, lumea de aici s-a stiut nascuta de Dumnezeu si s-a aflat in intelegere buna cu natura, de
