Cartea în care regina Elisabeta scria despre şedinţe de spiritism a fost distrusă la porunca regelui. Acest jurnal reprezintă doar una dintre scrierile primei suverane a României care şi-au pierdut urma în istorie.

Elizabeth Pauline Ottilie Luise zu Wied, fiica principesei Maria de Nassau şi a prinţului Hermann de Wied, a devenit prima regină a românilor în anul 1881, după recunoaşterea României ca regat, prin căsătoria cu Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, mai târziu regele Carol I al României.

Spirit adesea răzvrătit împotriva etichetei regale, regina Elisabeta a trăit într-o epocă a convenţiei, iar deschiderea ei spre lumea artei nu i-a fost pe plac monarhului-soţ. În contemporaneitate, precum şi în istorie, suverana a rămas ca slujitoare dedicată a artei.

S-a încumetat târziu să-şi tipărească scrierile şi a ales pseudonimul Carmen Sylva („cântul pădurii"). Vasile Alecsandri, un obişnuit al Palatului Peleş, a încurajat-o să scrie poezie, proză şi teatru, susţinându-i deopotrivă şi preocuparea pentru traducerea literaturii străine în limba română, deficitară în epocă.

În anul 1882, Carmen Sylva semna nu mai puţin de şase volume de poezii, povestiri şi traduceri, printre care volumul „Cugetările unei regine", publicat în franceză la cunoscuta editură pariziană Camnan-Levy, sau seria de poeme „Mein Ruhn", care cuprindea versuri sentimentale în care se configura liric ţinutul natal al Rinului.

Declaraţia de dragoste pentru o ţară care întâi a speriat-o, dar încet-încet a cucerit-o este exprimată în „Povestirile Peleşului", cartea cea mai cunoscută a reginei-poete. Au urmat două romane: „Romanul unei prinţese", ficţiune în formă epistolară, semnată împreună cu Mite Kremnitz şi scrisă în germană, şi „Astra", scriere intrată de mult în uitare. De aceeaşi soartă a avut parte şi piesa de teatru „În amurg", deşi valoarea i-a fost recu