Despre aurul de la Roșia Montană au curs tone de cerneală. Am aflat pînă acum aproape tot: cine este pentru, cine este împotrivă, ce fac românii care se opun deschiderii exploatării zăcămîntului, ce lucrează canadienii. Știm însă foarte puțin despre contractul încheiat între statul român și firma canadiană.
Care sînt argumentele pentru care are loc o luptă acerbă intre societatea civilă și autoritățile statului de mai bine de 10 ani? Surse mai mult sau mai puțin oficiale susțin că la mijloc nu ar fi aurul, aflat în cantitate mică, ci alte metale precum wolframul, care sînt folosite în alte industrii.
Și totuși cum e la Roşia Montană? Cînd mergi pentru prima dată acolo ai impresia că timpul stă în loc. Localitatea înconjurată de munți pare ruptă de agitația de zi cu zi. Cum intri în comună, observi casele care sînt lipite unele de altele în valea satului. Unele stau să cadă, altele arată mai bine. Toate însă sînt construite în secolele trecute, fie de localnici, fie de căutătorii de aur care s-au așezat în zonă.
Ajuns în centru, remarci multe clădiri cu „bulina galbenă”, semn că acestea au fost cumpărate de către compania Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), firma care a încheiat un contract cu statul român pentru exploatarea aurului din zonă.
Casele „Goldului”, cum le spun localnicii, sînt numerotate, iar pe fiecare plăcuţă scrie că „relansarea mineritului în zonă poate salva această clădire, aducînd finanţarea necesară pentru reabilitare”. În piaţa din centru se află şi muzeul „Goldului", o clădire veche, de altfel singura care a fost restaurată şi tranformată în muzeu de către Gold. În contrast cu locuinţele marcate cu bulină, observi alte clădiri, care au deasupra porţii o tabliţă pe care scrie cu litere de tipar: „Această casă NU este de vînzare”.
Unele dintre casele cumpărate de companie sînt încă