Braşovul are patru oameni cu minţi de geniu. Ei sunt membri MENSA şi au un IQ ce depăşeşte 131 de puncte
Despre membrii MENSA nu se poate spune decât în glumă că sunt stupizi, imbecili sau idioţi. La un coeficient de inteligenţă de peste 131 de puncte, cei aproape 200 de membri din România pot fi consideraţi - fără dar şi poate - unii din cei mai inteligenţi oameni din ţară, ba chiar şi din lume.
Despre organizaţia MENSA, românii cunosc foarte puţine lucruri, din cauza lipsei unei tradiţii în acest domeniu, dar poate şi pentru că în cultura post-decembristă s-a instalat confortabil noţiunea de om descurcăreţ, care învârte banii „cu lopata”, făcând cine ştie ce mişculaţii mai mult sau mai puţin onorabile. Tocmai de aceea, România are foarte puţini membri comparativ cu alte state mai reduse ca populaţie: vecinii de la Vest, ungurii, adună de 8 ori mai mulţi membri. La Braşov există doar 4 membri, iar unul dintre ei este Cristi Şincai, în vârstă de 37 de ani. Fiecare plăteşte o cotizaţie anuală, dar primeşte în schimb o „legitimaţie de om inteligent” şi ia parte la discuţiile şi concursurile organizaţiei. „Prin ’98 am căutat să văd ce este MENSA asta şi am văzut că nu există în România o sucursală locală. Aşa că m-am dus la Budapesta să dau acolo testarea. Testarea se realizează completând formulare de tip – 9X9 pătrăţele, din care lipseşte al nouălea pătrăţel, în general cel din dreapta jos”, a declarat Cristi Şincai, membru MENSA.
Un geniu
Cristi Şincai are un IQ de 143 de puncte, ceea ce-l face mai inteligent decât 99% din populaţia lumii. Practic, omul are coeficientul de inteligenţă a unui geniu. Informatician de meserie, braşoveanului nu-i place să se dea deştept şi nici nu vorbeşte cu superioritate despre reuşitele sale. După ce a activat în MENSA Ungaria timp de mai mulţi ani, el s-a înscris anul trecut în MENSA România. B