Există oameni de care, orice ai face, nu poţi scăpa. Care se bagă în seamă atunci când nu-i întreabă nimeni, care trăiesc şi înseamnă ceva atâta vreme cât sunt difuzaţi de televiziuni. Cel mai recent exemplu ne-a fost oferit de Vasile Turcu, dar lista este atât de lungă încât probabil că ne-ar trebui multe zile să o ducem spre sfârşit.
Ani buni, afaceristul a dat bani la echipa de fotbal Dinamo. Nu ştiu cât conta vocea lui în deciziile luate în cadrul Consiliul de Administraţie, dar sigur vocea lui conta în ratingul televiziunilor. Avea treabă, nu avea treabă cu subiectul, Turcu îşi dădea cu părerea. Critica pe toată lumea după o înfrângere, lăuda pe toată lumea după o victorie. Ceva în gen Gigi Becali, dar la nivel mai mic, totuşi. Cert e că era difuzat de toate posturile. Iar lui îi plăcea. Când nu a mai fost lăsat de cei care chiar conduceau clubul să apară pe la televizor, şi-a luat jucăriile şi a plecat. Nu ştiu cine l-a regretat, dar asta e o altă poveste.
Zilele trecute am fost lovit direct în freză de o altă apariţie televizată a omului de afaceri. Profitând de drama Oltchimului - căci nu se poate numi altfel moartea înceată dar sigură a echipei feminine de handbal Oltchim Râmnicu Vâlcea, probabil unul dintre cele mai importante cluburi din istoria sportului românesc - domnul Turcu a declarat, nici mai mult nici mai puţin, că va cumpăra el toate jucătoarele pentru a face o echipă de vis la Dinamo! Evident, avea acelaşi zâmbet pe faţă care îi asigura pe privitori - desigur, era la televizor - că ştie ce vorbeşte şi că planul e gata făcut.
Pentru a vă da seama cât de departe se poate merge cu ipocrizia în sport şi probabil şi în celelalte domenii din România, vă spun doar două lucruri. Unu: Dinamo nu a avut niciodată echipă de handbal feminin şi nu poţi inventa peste noapte una, există totuşi nişte reguli. Şi doi: presupunând că se inventează o e
