Ministerul Agriculturii a demarat planul sectorial de cercetare, deoarece se doreşte ca, odată cu ceea ce înseamnă progres în agricultura românească, să se poată avea la bază elementele de cercetare, a declarat duminică ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, prezent la Târgul Mare de Primăvară de la Răcăşdia, informează Agerpres.
"Nu se poate face performanţă fără a avea rezultate performante în cercetare şi, aici, mă gândesc la soiuri, la rase de animale, la tehnologii şi chiar argumente pentru ceea ce înseamnă noul în agricultura mondială. Ceea ce mai avem din zestrea genetică se datorează unor extrem de mari iubitori de valori ai agriculturii şi cercetării în agricultură", a afirmat Valeriu Tabără.
Ministrul Agriculturii speră ca în anul 2011, o dată cu finalizarea legii cercetării, care a trenat până acum, să poată păstra acest patrimoniu al cercetării, să găsească sursele financiare şi, mai ales, să se poată forma grupe de cercetători tineri, care să realizeze acest progres.
''Nimeni nu poate lua decizii de a cultiva sau necultiva, fără să ai la bază o documentare ştiinţifică. Importăm şi mâncăm soia modificată genetic, dar nu avem voie să o cultivăm. E normal?'', se întreabă Valeriu Tabără.
În ceea ce priveşte exportul, ministrul Valeriu Tabără a spus că până în momentul de faţă, a fost o închistare în piaţa locală, însă, o dată cu favorizarea exportului, s-a reuşit o creştere de 40,7 la sută a cantităţii de export şi de doar 2 la sută cea de import, ceea ce înseamnă o întărire a fermierilor şi a prezenţei lor pe piaţa externă.
''Orice ţară care se respectă şi îşi respectă agricultura trebuie să fie prezentă pe piaţa internaţională. Eu voi fi tot timpul un susţinător şi un apărător a celor care produc, nu a celor care speculează, faţă de care voi fi un adversar dur'', a spus Tabără.
Ministerul Agriculturii a demarat planul se