După o viaţă tumultuoasă, sportivul care a contribuit la marile performanţe ale voleiului românesc din anii '60 locuieşte acum la Bruxelles, de unde îşi deapănă amintirile

"Am început voleiul la 15 ani, în '53, cu atrenorul Jean Ponova. Era un sport tînăr la noi, dar foarte iubit", începe povestea Radu Ganciu, cel a cărui viaţă se suprapune istoriei voleiului din România. Primul campionat naţional se organizase cu doar 4 ani înainte, în 1949!

La 20 de ani, titular la "naţională"!

Nicolae Sotir, ulterior antrenor al României, Turciei şi Franţei, a fost cel care l-a lansat: "M-a remarcat şi m-a adus la Progresul, echipa lui. La 17 ani eram deja titular! A avut încredere, dar şi eu mă pregăteam continuu".

Ascensiunea lui Radu Ganciu a fost fulminantă. În '58, la doar 20 de ani, ajunge în echipa naţională, cu care obţine argintul la CE de la Praga. "Deşi am pierdut finala, ştiam că putem mai mult. Am continuat cu voleiul şi, în paralel, m-am înscris la Politehnică". De la următoarea competiţie majoră, Mondialul din '60, Radu Ganciu a absentat: "Chiar înaintea plecării în Brazilia am fost operat de peritonită. Mi-a părut rău, România a luat locul 3!".

Singura medalie de aur din voleiul românesc

Dar marile rezultate aveau să apară curînd. Cu Ganciu în echipă, "naţionala" masculină cîştigă în '63 Campionatul European disputat la Bucureşti. E singura medalie de aur a voleiului românesc şi una din puţinele cu care ne putem mîndri la sporturi de echipă!

Despre aceste performanţe, voleibalistul povesteşte: "Antrenaţi de Sotir şi Roman, am învins în finală Ungaria. Ne-am luptat din greu şi cu URSS, ruşii aveau două titluri mondiale în ultimii cinci ani! România era o forţă în volei, peste un an am luat locul 4 la Olimpiada de la Tokyo, iar în '66 medalia de argint la Mondiale!".

@N