Abordarea acestei tulburări de vorbire se face în funcţie de cauzele de apariţie, iar susţinerea familiei este întotdeauna importantă. Bâlbâiala poate determina dislexie, poate induce complexe de inferioritate şi poate contribui la izolarea socială a persoanei afectate, dacă nu este tratată.

Bâlbâiala poate apărea la orice vârstă, dar este mai frecventă la copiii cu vârste între 2 şi 6 ani, fiindcă atunci se dezvoltă limbajul. Potrivit specialiştilor, până în jurul vârstei de 3 ani, copiii se pot bâlbâi fără să fie vorba despre o problemă de dezvoltare a limbajului. Dar, dacă au împlinit vârsta de patru ani şi continuă să aibă această tulburare de limbaj, părinţii ar trebui să consulte mai mulţi specialişti pentru a identifica motivele. Este vorba despre medicul pediatru, psiholog şi logoped.

Sunt necesare exerciţii zilnice

În funcţie de vârsta copilului, logopedul recomandă o serie de exerciţii pe care trebuie să le facă zilnic. „Un exerciţiu indicat este despărţirea cuvintelor în silabe, exact ca în clasa I, cu mâna ţinută sub bărbia copilului astfel încât să i se stopeze tendinţa de a repeta silabele", spune psihologul logoped Elena Nicoleta Elisabeta Stanciu.

Alte exerciţii constau în pronunţarea unor cuvinte scurte din două şi patru litere, precum „ac", „pară", „păr", dar şi exerciţii de respiraţie şi de antrenare a musculaturii aparatului fonator. „Dacă nu se iau măsuri, există riscul ca, la vârsta şcolară, tulburarea de vorbire să ducă şi la tulburare de scris, adică la dislexie", explică logopedul.

Psihoterapia poate fi soluţia

Tulburările afective pot duce la apariţia bâlbâielii, de aceea, părinţii trebuie să ofere specialiştilor detalii despre momentul apariţiei acestei tulburări de limbaj şi despre contextul în care ea se manifestă. „Un copil poate deveni bâlbâit după un eveniment traumatic, iar în aceste