Un hunedorean în vârstă de 25 de ani, din Petrila, şi-a pierdut viaţa în urma unui accident produs în centrul oraşului. Victima, Ştefan Mitroi, era pasager pe locul din dreapta al unui autoturism condus de un alt tânăr care se urcase băut la volan.
Accidentul rutier s-a petrecut în această dimineaţă, în jurul orei 5.00, pe Strada Minei din Petrila. Şoferul unui autoturism, Nicolae Buda, de 26 de ani, a pierdut controlul maşinii şi a izbit violent mai multe borduri şi apoi un stâlp de electricitate. Martorii accidentului suţin că bărbatul conducea autoturismul cu viteză excesivă.
Cristian Corobea, jucătorul de 23 de ani al FC Hunedoara, a murit într-un accident de BMW
Cristian Corobea, tânărul fotbalist decedat în accidentul de BMW, a fost condus pe ultimul drum de peste 1.000 de oameni
O tânără de 18 ani, din Deva, a fost târâtă 32 de metri pe DN7 de un autocar
„În urma impactului, a rezultat decesul pasagerului Ştefan Mitroi, de 25 de ani, din Petrila şi rănirea gravă a conducătorului auto care, fiind testat cu aparatul alcooltest, a rezultat că avea o concentraţie alcoolică de 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat”, a precizat inspectorul Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara.
Tupeu de piţipoancă: a "zburat" cu 164 de kilometri la oră pe lângă maşina Poliţiei
Scene îngrozitoare în centrul Hunedoarei, după un accident mortal, produs la 130 de kilometri pe oră
Adolescentul care a scăpat cu viaţă din carnagiul de la Hunedoara este în stare stabilă
Tânărul responsabil de decesul prietenului său va fi cercetat penal pentru omor din culpă şi conducerea maşinii sub influenţa băuturilor alcoolice.
El nu a fost reţinut.