* Interviu cu Wojciech Zaremba, directorul de dezvoltare al companiei PCC SE, care deţine circa 13% din "Oltchim"
Reporter: Aţi început negocierile preliminare pentru privatizarea Oltchim, având în vedere că Ministerul Economiei a anunţat vânzarea companiei în 2012?
Wojciech Zaremba: Noi nu am luat parte la niciun fel de negocieri privind anunţata privatizare a Oltchim şi nu am avut nicio discuţie cu autorităţile române de când Guvernul a anunţat planurile de privatizare a Oltchim. De fapt, n-am avut nicio ocazie de a ne întâlni cu ministrul Economiei de când a preluat această funcţie, în septembrie 2010, în ciuda solicitărilor noastre repetate trimise la Minister. Cu toate acestea, ne-am exprimat public, în mod repetat, interesul de a participa la un proces deschis, transparent şi legal de privatizare a Oltchim. PCC SE a venit în România în 2007 cu scopul de a participa la procesul de privatizare a Oltchim, anunţat la acea dată, însă procedura de privatizare nu a fost iniţiată. Prin urmare, PCC SE a salutat anunţul făcut recent de către Ministerul Economiei, cu speranţa că procesul de privatizare va începe cât mai curând posibil şi va fi finalizat de această dată, având în vedere tentativele anterioare eşuate. Noi considerăm privatizarea ca fiind cea mai bună soluţie pentru Oltchim şi singura soluţie de redresare a combinatului, deoarece un investitor privat nu ar permite irosirea resurselor companiei şi producerea continuă de pierderi, aşa cum este cazul acum la Oltchim şi cum se întâmplă de mai multă vreme.
Reporter: Aveţi o evaluare proprie a Oltchim, astfel încât PCC SE să poată propune un preţ pentru Oltchim?
Wojciech Zaremba: Reprezentanţilor PCC li s-a refuzat accesul la informaţii de bază referitoare la companie, astfel încât nu am putut face nicio evaluare. Noi credem că o evaluare temeinică a companiei este necesară în vederea p