Va recomand o carte cu intrebari grele usor de parcurs. Recenzia poate fi citita integral pe elefant.ro. Aici, niste fragmente: Eseul Privind la suferinţa celuilalt e în primul rând o sumă de referinţe foarte utile pentru toţi aceia care admiră fotografia sau fotoreportajul de război. Sontag demistifică o parte din ceea ce ne închipuim noi că e fotografia de război. Şi înşiră la rece întrebări extrem de incomode adresate felului în care privim suferinţa în timpurile moderne.

De ce nu acceptăm o fotografie „frumoasă“, „artistică“ de după atacurile de la World Trade Center? De ce calitatea estetică a unei fotografii de la locul unui dezastru este calificată din start cinică? Sau invers: de ce unii fotografi îşi înscenau fotografiile „autentice“ (reaşezau cadavrele sau spuneau că au fografiat pe front când de fapt fotografiau la şedinţele de instrucţie)? Scade asta cu ceva efectul anti-război, forţa fotografiei de a ne face conştienţi de distrugere?

(…)

Bătălia nu se duce doar pe front, ci şi în redacţiile de ştiri. Cum alege editorul imaginile cele mai relevante trimise de pe front? De ce nu au fost date fotografiile de imediat după tragedia de la WTC, imagini cu mâini care ies din moloz, cu morţi semiîngropaţi de prăbuşirea clădirilor etc.? sunt cele mai dificile întrebări. Sontag constată că simultan cu vulgarizarea televiziunii comerciale există şi o puternică cenzură a „bunului gust“ – există un cod nescris al doliului care se tot modifică în redacţiile de ştiri, în mintea autorităţilor şi tot aşa.

(…)

Şi o temă pentru acasă: cînd aţi văzut ultimul fotoreportaj autentic de pe frontul din Afganistan, cu soldaţi români? Dacă n-aţi văzut, scrieţi un eseu despre această situaţie. Va recomand o carte cu intrebari grele usor de parcurs. Recenzia poate fi citita integral pe elefant.ro. Aici, niste fragmente: Eseul Privind la suferinţa celuilalt e