Are legătură arderea Coranului în Florida cu masacrul din Mazar-i-Sharif, căruia i-a căzut victimă şi un funcţionar internaţional român? Fireşte că are. Au avertizat în legătură cu asta, în urmă cu un an, preşedintele Barack Obama, generalul David Petreus, secretarul de stat Hillary Clinton. Toţi i-au pus în vedere imbecilului, pastorul unei bisericuţe evanghelice integriste, să se abţină de la a arde un exemplar din Coran, cum promisese, în amintirea tragediei din 11 septembrie. Pe insul care se cheamă Terry Jones l-au sfătuit de bine, la vremea respectivă, o mulţime de organizaţii internaţionale, însuşi Papa Benedict al XVI-lea, ba chiar şi Angelina Jolie. Jones - personaj cu o biografie destul de dubioasă: fost recepţioner de hotel şi activist (? !) în Europa timp de trei decenii - a obţinut ceea ce dorea: s-a simţit băgat în seamă. Autor al unei cărţi stupide, intitulate "Islamul e Diavolul" pe care (din păcate) n-au citit-o nici editorii săi, Jones e un personaj de un radicalism primitiv, despre care n-ar fi auzit nimeni, dacă talibanii n-ar fi atacat vineri sediul ONU din Mazar-i Sharif. Veţi spune că şi talibanii sunt de un radicalism primitiv. Sunt chiar întruchiparea lui. Puţină lume mai ştie însă că taliban înseamnă "învăţăcel, student" (de la talib al-'ilm, "cel ce caută cunoaşterea"), iar talibanii, care au apărut prin 1994, în vremea războiului civil din Afganistan, n-au dorit, iniţial, decât să reinstaureze ordinea. Odată ajunşi la putere însă, în numele lui Allah, talibanii au comis crime îngrozitoare împotriva propriului popor, instaurând un regim de teroare cu execuţii publice. E de netolerat că, în semn de răzbunare, vineri, au ucis nişte oameni nevinovaţi. Aşa cum generalul Petreus (un veteran al Afganistanului, un comandant strălucit) a anticipat.
Dar e de neacceptat şi faptul că ramura extremistă a protestantismului evanghelic american