Construirea sălii polivalente a înghiţit până în acest moment 18 milioane de lei. Ca să fie gata, mai trebuie încă 5 milioane.
Racordarea la utilităţi ar face ca sala polivalentă să poată fi folisită, însă, deocamdată, acest lucru nu este posibil. „Pentru curentul electric, gaze şi locurile de parcare, ne mai trebuie 5 milioane de lei, bani pe care nu îi avem în acest moment“, ne-a declarat Picu Şişman, viceprimarul oraşului.
Pentru toate aceste lucrări, autorităţile locale au la dispoziţie doar 400.000 de lei. „Banii sunt foarte puţini, nu ne ajung. Dacă va fi o rectificare a bugetului, poate vom reuşi să finalizăm aceste lucrări, deoarece este nevoie ca sala să fie dată în folosinţă“, ne-a mai spus Şişman.
Recepţie cu fast
Lucrarea demarată în urmă cu patru ani ar fi trebuit să fie finalizată în urmă cu doi ani, însă a existat aceeaşi problemă: lipsa fondurilor. Cu toate acestea, pe 18 octombrie 2010 a avut loc recepţia la care a participat ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea. „Putem să spunem că se termină lucrarea în momentul în care vom racorda întreagă clădire la utilităţi. Mai avem până atunci. Doamna ministru ne-a promis sprijin material pentru realizarea parcării“, a precizat viceprimarul oraşului.