Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Campioana, în picaj! Pandurii - CFR 2-1

Publicat in Pro Sport, duminică 3 aprilie 2011 ·

CFR Cluj e de nerecunoscut în deplasare în acest sezon.Ardelenii pierd din nou, 1-2 la Severin, şi sunt tot mai departe decupele europene.

Când ai o singură victorie în deplasare în tot sezonul, nu maisperii pe nimeni, chiar dacă eşti campioana en-titre. Grigoraş nu aglumit când a spus că vrea neapărat victoria cu CFR şi a început cuo formulă aproape sinucigaşă, cu trei vârfuri. Nici nu avea însătehnicianul gazdelor motiv să fie mai prudent, atâta timp câtCFR-ul a venit să se apere şi să "muşte" pe contraatac. Şi Bud('21) a fost aproape să reuşească, numai că atacantul nu a nimeritţinta din poziţie excelentă. Cam atât pentru clujeni, care aupreferat apoi să aştepte atacurile gazdelor. Nuno Claro a avut însătreabă cu adevărat abia spre finalul reprizei. Goal-keeper-uloaspeţilor s-a evidenţiat la şuturile lui Stromajer şi Popete, dardacă nu l-au păcălit adversarii au făcut-o până la urmăcoechipierii săi. Nuno Diogo a deviat decisiv şutul lui Lemnaru şigorjenii au intrat în avantaj la cabine.

Replică tardivă

În disperare de cauză, Minteuan a încercat să mai schimbe ceva şişi-a aruncat în luptă toţi jucătorii cu profil ofensiv de pe bancă,dar cei care au punctat au fost tot elevii lui Grigoraş. Vranjes('61) a dublat avantajul şi meciul părea jucat. Nu a fost însă deacord Bastos ('71), al cărui şut violent de la marginea careuluiaproape i-a rupt mâinile lui Mingote înainte să intre în plasă. Afost însă prea puţin şi prea târziu pentru CFR, care a căutat înzadar egalul până la final.

Pandurii: Mingote - Popete, Viera, Chiriches, Grecu-Vranjes,Pintilii, Lemnaru,Plească -Stromajer, Apostu.Rezerve: Lazar, Ionut Rada, Neagu, Nistor, Voinea, Cardoso,Avramescu

CFR: Nuno Claro -Panin, Cadu, Diogo, Rada, - Kivuvu, E.Kone - Hora,Peralta, Bastos - Bud. Rezerve: Minca, E.Dica, Bakari, Veloso,Nicoara, Batin, Bus

CLICK AI

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Lasconi „Am fost să îi transmitem lui Klaus Iohannis că mandatul lui s-a încheiat ieri şi că trebuie să-şi dea demisia“

Ziua Constanta acum 2 ore
Preşedinta USR, Elena Lasconi, a declarat că la consultările la Cotroceni i-a comunicat preşedintelui Klaus Iohannis că mandatul lui s-a încheiat sâmbătă şi că trebuie să-şi dea demisia. "Nu cred că putem să mai vorbim despre democraţie din data de

Surse Crin Antonescu ar fi susținut pentru a candida la alegerile prezidențiale

Ziua Constanta acum 3 ore
Liderii coaliției PSD-PNL-UDMR și Minoritățile Naționale au adoptat 2 decizii majore: Crin Antonescu va fi susținut pentru a candida la alegerile prezidențiale, în timp ce Marcel Ciolacu va rămâne premier, conform știripesurse.ro. În cursul zilei de

Zelenski insistă pentru primirea Ucrainei în NATO: Aderarea la alianță este „realizabilă”, spune el

HotNews acum o ora
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat duminica aceasta că aderarea Kievului la NATO este „realizabilă”, dar că Ucraina va trebui să lupte pentru a convinge aliaţii să facă acest lucru posibil, informează Reuters. Ucraina a cerut în mo

Doliu în lumea artei: Pictorul Sorin Dumitrescu a murit la 78 de ani

HotNews acum 43 minute
Pictorul Sorin Dumitrescu, fondator al Fundaţiei Anastasia, a încetat din viață la vârsta de 78 de ani, informează duminică Agerpres. „O veste tristă în ajunul Crăciunului: azi dimineaţă ne-a părăsit un artist unic, un intelectual neconvenţional şi

Giorgia Meloni: Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare

News.ro acum 53 minute
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare, având capacitatea de a utiliza imigrarea ilegală şi alte probleme pentru a submina blocul comunitar, a declarat duminică prim-ministrul italian Giorgia

Klaus Iohannis nu a dat mâna cu delegația USR la consultările de la Cotroceni pentru desemnarea premierului

Libertatea acum 3 ore
Președintele Klaus Iohannis a făcut o primire rece delegației USR care a venit la Palatul Cotroceni pentru consultările privind formarea Guvernului.

Ciolacu: În acest moment avem o coaliţie majoritară în Parlamentul României

Mediafax acum o ora
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că partidele proeuropene au reuşit să formeze o coaliţie în Parlament. În acest moment avem o coaliţie majoritară în Parlamentul României, a spus Ciolacu după negocierile cu PNL, UDMR şi Grupul Minorităţi

Patru morţi într-un accident de elicopter la un spital din Turcia

News.ro acum 3 ore
Patru persoane au murit duminică, într-un accident aerian în sud-vestul Turciei, când un elicopter de ambulanţă a intrat în coliziune cu o clădire a unui spital şi s-a prăbuşit la sol, transmite Reuters. Elicopterul decolase de la Spitalul de Formar

Liderii USR i-au cerut lui Klaus Iohannis să demisioneze din funcția de președinte

HotNews acum 3 ore
Președinta USR, Elena Lasconi, a declarat, duminică, într-o conferință de presă ținută după consultările de la Cotroceni, că a cerut demisia președintelui Klaus Iohannis. Elena Lasconi a declarat că întâlnirea cu Iohannis de la Cotroceni a durat cir

George Simion a refuzat să intre la consultările cu Klaus Iohannis: „Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim”

Libertatea acum 4 ore
Președintele AUR, George Simion, a anunţat duminică, 22 decembrie, că, deși a venit la Palatul Cotroceni, delegaţia AUR nu va intra la consultările cu preşedintele Klaus Iohannis în vederea desemnării premierului, pentru că este „un preşedinte ilegi

Vremea

București
acum

dum.

2°/6°
lun.

1°/6°
mar.

6°/9°
mie.

4°/7°
Iasi
acum

-1°
dum.

-1°/4°
lun.

0°/4°
mar.

4°/9°
mie.

1°/5°
Constanta
acum

dum.

2°/5°
lun.

5°/10°
mar.

10°/11°
mie.

7°/9°
Cluj-Napoca
acum

dum.

-1°/3°
lun.

-1°/3°
mar.

0°/4°
mie.

1°/5°
Timisoara
acum

dum.

-1°/4°
lun.

1°/5°
mar.

1°/4°
mie.

2°/7°