Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Traseul mocăniţei din Hunedoara, curăţat de voluntari

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 3 aprilie 2011 ·

Peste 200 de voluntari din Hunedoara dar şi din alte oraşe din Transilvania s-au mobilizat ieri pentru a curăţa traseul liniei ferate înguste dintre vechiul combinat siderurgic şi furnalul de la Govăjdie. Sursa: Remus SuciuSursa: Remus Suciu

1 /.

Acţiunea a fost iniţiată de un grup informal de tineri din oraşul Hunedoara, care de câţiva ani militează pentru reabilitarea "Căii Ferate Miniere Ardelene", cea mai spectaculoasă legătură feroviară industrială din România.

Dis-de-dimineaţă, voluntarii s-au adunat în curtea Castelului Corvinilor, monument pe lângă care trece vechea linie ferată, după care s-au împărţit pe trei grupe şi au început să cureţe terasamentul căii ferate în trei porţiuni diferite.

"Vrem ca gestul nostru să impulsioneze autorităţile care pot şi trebuie să refacă linia ferată îngustă, un simbol al exploatării fierului în Munţii Poiana Ruscăi şi o mândrie a întregului Ardeal", spune Dan Bera, unul dintre liderii grupului de voluntari hunedoreni.

Suprinşi de frumuseţea locurilor

La acţiune au venit şi câţiva studenţi clujeni, dar şi reprezentanţi ai Asociaţiei "Prietenii Mocăniţei" , cei care încearcă să reactiveze un traseu similar între Agnita şi Sibiu. "Suntem prietenii mocăniţei în general, nu numai ai mocăniţei din Sibiu. Am fi venit şi mai mulţi, dar nu am avut destule maşini", explică Mihai Boltor.

După ce au urcat pe traseu şi s-au apucat de treabă, tinerii sibieni au recunoscut că traseul Govăjdie Hunedoara este mult mai frumos. "Constat că se merge mult pe versanţii culmilor muntoase ceea ce oferă privelişti cu totul spectaculoase. Era bine măcar de mai erau şinele, dar văd că nici alea nu mai sunt", exlama unul dintre voluntari în timp ce se apuca de tăiat un alt arbust crescut la marginea terasamentului.

Monument cu statut temporar

Linia ferată îngustă a fost amena

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 4 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum 2 ore
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 4 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum 3 ore
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 12 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

Mesaj Ro-Alert după apariţia unui urs în zona cascadei Duruitoarea din Ceahlău

HotNews acum 8 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ a emis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-ALERT după apariţia unui urs în zona Cascadei Duruitoarea din masivul Ceahlău. Zona în care a fost văzut animalul este una turistică şi des frecventată de

Mii de persoane au participat la marşul Pride din Iaşi. O femeie a aruncat cu agheasmă, iar un bărbat le-a strigat „aici e România, suntem ortodocşi”

HotNews acum 3 ore
Câteva mii de persoane au participat sâmbătă la marşul Iaşi Pride, eveniment dedicat comunităţii LGBTQ+. Participanţii s-au adunat în faţa Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, apoi au pornit în marş pe străzile centrale ale Iaşiului, scrie News.ro.

Gigi Becali exclamă, după Supercupa României: „Nu am avut de când sunt eu în fotbal așa jucător”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
. Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Juri Cisotti, mijlocașul ofensiv al campioanei din Liga 1. Echipa începe cu Cisotti, Olaru și Șut. Și cu Ngezana” Gigi Becali, patron FCSB

FOTO-VIDEO. Incendiu la AFI Palace Cotroceni. Terasa mall-ului, cuprinsă de flăcări!

Ziua Constanta acum 12 ore
Un incendiu de proporții a izbucnit sâmbătă, 05 iulie, pe terasa mall-ului AFI Palace Cotroceni, situat pe Bulevardul Timișoara, Sector 6. Flăcările deschise și degajările dense de fum, vizibile la nivelul acoperișului de tip terasă, au alertat de u

Vremea

București
acum

23°
dum.

21°/37°
lun.

24°/39°
mar.

23°/38°
mie.

20°/35°
Iasi
acum

20°
dum.

20°/35°
lun.

18°/38°
mar.

20°/38°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

20°
dum.

20°/32°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

18°/33°
lun.

19°/37°
mar.

17°/35°
mie.

14°/18°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/39°
lun.

20°/39°
mar.

18°/39°
mie.

13°/19°