Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Go, jocul minţilor ascuţite

Publicat in Adevarul, luni 4 aprilie 2011 ·

Peste 30 de elevi ai Şcolii 179 din sectorul 1 al Capitalei preferă să rămână la şcoală după orele de curs pentru a dezlega tainele jocului Go. Şcolarii sunt dedicaţi jocului de memorie inventat în China şi au obţinut premii chiar şi la competiţii internaţionale de juniori.

Silvestru State (10 ani) a început să joace Go în urmă cu doi ani. „Mi-a plăcut din prima. M-a chemat un prieten în parc unde pe o bancă se juca Go. În câteva săptămâni ştiam deja acest joc", a spus tânărul. Acesta a fost doar un început ăpentru Silvestru, care, apoi, a obţinut mai multe premii naţionale şi internaţionale la GO. Din 2009, el se poate mândri cu titlurile de campion naţional şi campion european la juniori, la categoria lui de vârstă. De asemenea, tânărul s-a calificat la campionatul mondial, ce va avea loc în luna august a acestui an, la Bucureşti. „De când am devenit bun la Go am avut şansa şi să călătoresc foarte mult. Campionatele au fost organizate la Vatra-Dornei, la Sibiu, Brăila, în Finlanda, Cehia", a explicat campionul la Go.

Jocul ce te face mai deştept

Silvestru nu este singura minte ascuţită de la Şcoala 179 din Capitală. Alături de el împărtăşesc pasiune pentru Go şi Mircea Niţu, în vârstă de 9 ani, şi Soranna Băcanu, în vârstă de 10 ani. „Am învăţat repede jocul. Pe mine m-a impresionat de la început. Îmi place să câştig şi să obţin punctaj", a spus Mircea Niţu.

Cei care le-au deschis apetitul pentru Go copiilor de la Şcoala 179 sunt Adelina Sora, secretarul general al Federaţiei Române de Go, şi Lucian Nicolaie, de asemenea, campioni la acest joc. „Go este un joc ce-ţi deschide mintea şi-ţi stimulează spiritul competitiv. Suntem sprijiniţi de părinţi să organizăm cursuri de Go în Şcoala 179, ca materie extracurriculară. Din păcate, sunt foarte puţine şcoli unde copiii au şansa să înveţe acest joc fascinant", a mai spus Adelina Sora. În prezent,

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO-VIDEO. Incendiu la AFI Palace Cotroceni. Terasa mall-ului, cuprinsă de flăcări!

Ziua Constanta acum 18 minute
Un incendiu de proporții a izbucnit sâmbătă, 05 iulie, pe terasa mall-ului AFI Palace Cotroceni, situat pe Bulevardul Timișoara, Sector 6. Flăcările deschise și degajările dense de fum, vizibile la nivelul acoperișului de tip terasă, au alertat de u

Primul cod roșu de caniculă. Anunțul de ultimă oră de la meteorologi

HotNews acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis sâmbătă dimineață o serie de coduri de caniculă pentru acest weekend. Valul de caniculă va acoperi aproape toată țara până duminică, zi în care va fi valabil și un cod roșu de caniculă în trei județe di

Tulcea FOTO-VIDEO. Accident naval în apropiere de Maliuc! Implicată o ambarcațiune cu mai multe persone. Elicopterul SMURD intervine!

Ziua Constanta acum 3 ore
În urmă cu puțin timp, azi, 05 iulie, prin apel la 112 a fost solicitat ajutorul pompierilor militari în cazul producerii unui accident naval în apropiere de localitatea Maliuc, județul Tulcea. Din primele informații, este vorba despre o ambarcațiun

Incendiu în Parcul Naţional Munţii Rodnei. Intervin pompierii de la Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud şi Maramureş

News.ro acum 38 minute
Un incendiu a fost anunţat, sâmbătă, în zona de gol alpin din Parcul Naţional Munţii Rodnei, pe raza judeţului Maramureş. Pentru stingerea focului au fost mobilizate forţe de intervenţie de la Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsău

Mihai Leu, un ultim mesaj: Drumul meu pe acest pământ s-a încheiat. Viaţa a fost pentru mine o luptă frumoasă. Tot ce contează, la final, e cât ai iubit şi cât ai fost iubit

News.ro acum o ora
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a murit marţi şi a fost înmormântat vineri, la Hunedoara. Sâmbătă, pe pagina de Facebook a marelui sportiv a fost postat un mesaj emoţionant, în care le mulţumeşte soţiei Anna şi fiului Marco, celor din lumea boxu

Scrisoarea de adio a lui Mihai Leu, publicată post-mortem pe rețelele de socializare: „Dacă citiți aceste rânduri, înseamnă că drumul meu pe acest pământ s-a încheiat”

Gazeta Sporturilor acum o ora
La o zi după ce Mihai Leu, fostul mare campion al României, a fost înmormântat la Hunedoara, pe pagina sa de socializare a fost publicată post-mortem o scrisoare pentru fanii lui. A contat enorm și înseamnă că drumul meu pe acest pământ a contat. Aț

Vicepremierul Tanczos arată către vinovații pentru deficitul bugetar: „Cei care au plătit salarii și pensii în plus”

HotNews acum o ora
Vicepremierul Tanczos Barna a afirmat, la Prima TV, că vinovații pentru deficitul bugetar de 9,3% din PIB sunt cei care au decis să majoreze salariile și pensiile fără să aibă resursele necesare. Tanczos susține că nici cheltuielile pentru investiți

Platforma Shein, amendată cu 40 de milioane de euro în Franța pentru reduceri înșelătoare

Adevarul acum o ora
Platforma Shein a fost sancționată cu 40 de milioane de euro de Autoritatea Antitrust din Franța, fiind acuzată de practici comerciale înșelătoare legate de modul în care afișa reducerile de preț pe site-ul său.

Ruşii spun că au doborât zeci de drone ucrainene, inclusiv două lângă Sankt Petersburg

News.ro acum 2 ore
Unităţile ruse de apărare aeriană au doborât zeci de drone ucrainene în zone dispersate ale ţării, inclusiv două în apropierea celui de-al doilea oraş ca mărime, Sankt Petersburg, au declarat sâmbătă oficialii ruşi, relatează Reuters. Aleksandr Droz

Julian McMahon, actor cunoscut din Fantastic Four, a murit la vârsta de 56 de ani / A fost căsătorit cu Dannii Minogue și este fiul celui mai longeviv ministru din istoria Australiei

G4Media acum 6 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Julian McMahon, actorul australian cunoscut pentru rolurile sale din serialele Charmed, Nip/Tuck şi FBI: Most Wanted, precum şi pentru interpretarea super-răufăcătorului Doctor Doom din Fantastic Fou

Vremea

București
acum

29°
sâm.

20°/33°
dum.

19°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

22°
sâm.

17°/27°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

19°/37°
Constanta
acum

30°
sâm.

20°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

29°
sâm.

14°/30°
dum.

16°/33°
lun.

18°/36°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

28°
sâm.

16°/33°
dum.

16°/39°
lun.

21°/40°
mar.

19°/39°